Foto Actrița din „Sclava Isaura“, care cucerea România după Revoluție, e azi de nerecunoscut chiar și pentru cei mai mari fani FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Serialul brazilian a fost prima telenvelă difuzată vreodată în România și a devenit un adevărat fenomen media. Lucelia Santos, interpreta Isaurei, are azi 66 de ani.

Don Leoncio și sclava Isaura, personajele care îi cucereau pe români

Imediat după Revoluție, Televiziunea Română a difuzat câteva seriale fenomen, printre care „Dallas“ și „Sclava Isaura/Escrava Isaura“. Aceasta a fost prima telenovelă transmisă în România, iar succesul a fost fulminant. Deși nu era un serial nou (a fost produs în 1976), telenovela braziliană, care spune povestea Isaurei și a tiranicului ei stăpân Don Leoncio, îi ținea pe români lipiți de televizoare. Până și genericul serialului era fredonat de toată lumea, în acele vremuri.

Serialul a fost un fenomen în toată lumea. A rulat în peste 80 de țări, inclusiv în fosta Uniune Sovietică (prima telenovelă transmisă aici) și a fost prima actriță străină care a apărut într-un serial difuzat la TV în China.

Născută pe 20 mai 1957 în Sao Paulo (Brazilia), Lucelia Santos a primit rolul care i-a adus faima mondială la doar 19 ani. Ea a jucat în numeroase alte producții de televiziune și filme în Brazilia, dar niciunul nu s-a mai bucurat de succesul „Sclavei Isaura“.

Totuși, acest serial și-a pus amprenta carierei sale și într-un mod mai puțin plăcut, căci era identificată cu acest personaj. Pentru a scăpa de imaginea de ingenuă a sclavei Isaura, Lucelia Santos a pozat de două ori în revista Playboy (1980 și 1981). Numerele cu ea pe copertă s-au vândut foarte bine, dar au și născut polemici în Brazilia.

Lucelia Santos, care a aniversat recent 50 de ani de carieră, s-a concentrat în ultimii ani pe zona de teatru. Ea fost căsătorită cu compozitorul şi dirijorul John Neschling, de care însă a divorţat. Cei doi au împreună un fiu,  Pedro, în vârstă de 41 de ani, şi el tot actor.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple