Actriţa Alyssa Milano a devenit mamă pentru a doua oară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alyssa Milano şi soţul său, impresarul David Bugliari, au devenit părinţi pentru a doua oară. Actriţa americană a născut, ieri, o fetiţă, pe care a numit-o Elizabella Dylan, scrie contactmusic.ro

Un reprezentat al cuplului a confirmat, perntru contactmusic.com, că Alyssa Milano a născut, joi, o fetiţă. „Mama şi bebeluşul se simt grozav“, a adăugat acesta.

Alysa Millano şi impresarul David Bugliari mai au împreună un fiu, în vârstă de trei ani, pe nume Milo.

În timpul celei de-a doua sarcini, actriţa, în vârstă de 41 de ani, a declarat că ştie că va avea o fetiţă, pentru că simptomele au fost diferite faţă de prima: „De această dată am avut greţuri matinale încă de la 12 săptămâni. Cât timp am fost însărcinată cu Milo (primul său fiu – n.r.) nu mi-a fost niciodată greaţă. Aşa că am ştiut că voi naşte o fetiţă“, a declarat Milano în urmă cu câteva luni.

De asemenea, actriţa a mărturisit cât de fericită este că nu s-a pripit să-şi întemeieze o familie. Mai mult, Milano susţine că prima sa sarcină a venit la momentul potrivit: „Mi-a făcut plăcere să aştept să devin mamă. Am avut timp să iau prânzul cu fetele şi să fac cumpărături“, a spus Alyssa Milano. „Când Milo a venit pe lume m-am gândit: »Asta am aşteptat toată viaţa«. Mi-aş dori să pot dormi mai mult, dar nu-mi dorescsă am alte lucuri de făcut pentru mine, pentru că simt că el (Milo – n.r.) m-a completat“, a adăgat aceasta.

Alyssa Milano şi David Bugliari, în vârstă de 35 de ani, impresar la Creative Artists Agency, s-au căsătorit în august 2009, la New Jersey, după o relaţie de trei ani.

Alyssa Milano, născută pe 19 decembrie 1972, este o actriţă şi fostă cântăreaţă americană, ce s-a făcut remarcată după ce a urcat pe scenă pe Broadway, în spectacolul „Annie“.

Ea a devenit cunoscută pe plan internaţional graţie rolurilor Samantha Micelli din serialul „Cine este şeful?/ Who's the Boss?“ şi Phoebe Halliwell din serialul „Farmece/ Charmed“.
 

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort