Actorul Tom Hanks devine și romancier. Primul său roman va apărea în mai anul viitor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Romanul de debut al actorului american Tom Hanks, intitulat „The Making of Another Major Motion Picture Masterpiece“, va fi lansat în librării în luna mai a anului viitor, informează Agerpres.

Tom Hanks, actor și scriitor | Foto Getty Images (arhivă)

Intriga romanului este centrată pe lansarea unui lungmetraj care este "un colosal film de acţiune cu supereroi, plin de vedete şi realizat cu un buget de mai multe milioane de dolari", incluzând o cronologie care porneşte din anii 1940 şi ajunge până în zilele noastre.

Potrivit editurii Penguin Random House, "prima parte a cărţii se petrece în 1947". " Un soldat tulburat, care se întoarce din război, îşi întâlneşte talentatul nepot în vârstă de cinci ani, lasă în urma lui o impresie puternică şi apoi dispare pentru douăzeci şi trei de ani", au adăugat reprezentanţii editurii.

Tom Hanks a creat şi trei benzi desenate care sunt cruciale pentru intriga inclusă în romanul său de debut.

Actorul hollywoodian a publicat pe Instagram un mesaj în care a spus că această carte este rezultatul "unei maşini de scris foarte fierbinţi".

"The Making of Another Major Motion Picture Masterpiece" este cea de-a doua carte a actorului american. În 2017, el a publicat "Uncommon Type", o colecţie de nuvele.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie