50 Cent va juca într-un film cu Bruce Willis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rapperul 50 Cent, pe numele său adevărat Curtis Jackson, a primit un rol principal în thrillerul "The Prince", în care va juca alături de Bruce Willis, care va interpreta personajul negativ.

Thrillerul "The Prince", din a cărui distribuţie mai fac parte John Cusack ("Lee Daniels' The Butler") şi Jason Patric ("Speed 2: Croazieră infernală"), prezintă povestea unui fost şef al mafiei, care trebuie să se întoarcă în Las Vegas, unde fiica lui a dispărut, iar regia este semnată de Brian A. Miller ("Casa soarelui răsare"), potrivit site-ului insidemovies.ew.com.

Filmările sunt programate să înceapă în decembrie, în Alabama. 

Rapperul 50 Cent, în vârstă de 38 de ani, a cunoscut succesul în 2003, cu albumul de debut "Get Rich or Die Tryin'", care s-a vândut în 15 milioane de exemplare în toată lumea, devenind unul dintre cele mai bine vândute materiale discografice rap din toate timpurile.

Cel mai recent album al său, "Before I Self Destruct", a fost lansat în noiembrie 2009.

În 2005, rapperul a avut un rol în filmul "Totul pentru bani", inspirat din viaţa lui, apoi a fost distribuit în drama de război din 2006 "Home of the Brave". Cel mai recent film al său este thrillerul "Ţinutul gheţurilor/ The Frozen Ground", în care joacă alături de Nicolas Cage şi John Cusack.

Bruce Willis a devenit celebru în 1985, odată cu apariţia în serialul de televiziune câştigător al unui premiu Emmy "Maddie şi David". Apoi, el s-a impus la Hollywood cu roluri în filme de acţiune, precum celebra serie "Greu de ucis", "Ultimul samaritean", "Pulp Fiction" şi "Şacalul". Actorul american a putut fi văzut, de curând, în filmul de acţiune "Greu de pensionat 2/ Red 2".

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Complot împotriva căsniciei lui Alin Oprea. Artistul crede că fosta lui soție vrea să-l despartă de actuala: „Eu și Medana suntem bine, ne iubim!”
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Rezultatele autopsiei în cazul Sarei, fetița de doi ani care a murit pe scaunul stomatologului, arată probleme grave. Se schimbă datele problemei
Primele imagini cu fiica, Nidia, la priveghiul tatălui ei. Alexandra Velniciuc, nelipsită de lângă sicriul lui Horia Moculescu! Ce mesaj a transmis Mariana?
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%