Un nou mascul alfa în tabăra din Africa de Sud: Vladimir Drăghia a intrat în lupta pentru titlul de „Rege al junglei“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladimir Drăghia a fost, în permanenţă, înconjurat de fete, imediat ce a intrat în tabără „Sunt celebru, scoate-mă de aici!“ FOTO Pro TV

Vladimir Drăghia a intrat în show-ul „Sunt celebru, scoate-mă de aici!“. Încă din primele momente petrecute în tabăra izolată din jungla africană, Vladimir a fost, în permanenţă, înconjurat de fete. Ruby, Andreea şi Gina au stat toată ziua lângă noul venit şi l-au pus la curent cu atmosfera din junglă.

Sunt celebru, scoate-mă de aici!“: Dorian vs. Vladimir

Tabăra celebrităţilor are de acum doi masculi alfa. Dorian, eroul care a câştigat de cele mai multe ori porţii de mâncare în „Provocarea junglei“, şi Vladimir Drăghia, cel care ar putea să îl detroneze. Vladimir a câştigat ieri toată atenţia fetelor, când a renunţat, ca un adevărat gentleman, la cafea şi la porţia de mâncare, pentru ca cei din tabără să aibă mai multă energie. Pe tot parcursul zilei, Vladimir a fost cel care a stat lângă fete, iar Dorian nu a mai fost în centrul atenţiei.

Drăghia poate fi o ameninţare pentru Dorian, iar publicul din România a simţit acest lucru imediat. La „Provocarea junglei“ din ediţia de astăzi, denumită „Greu cu memoria“, telespectatorii îi vor vedea pe cei doi într-o probă care le va testa memoria, mirosul şi rezistenţa. Rămâne de văzut dacă cei doi se vor întoarce în tabără victorioşi şi vor face fetele mândre de ei.

Sunt celebru, scoate-mă de aici!“: certuri, certuri şi iar certuri

Foamea şi experienţele extreme prin care trec vedetele fac ca acestea să se certe din ce în ce mai des, din orice subiect. Fie că este o ceartă în care sunt implicaţi cu toţii sau în grupuri, în tabăra din junglă nu mai este linişte şi pace. Curăţenia de la toaletă, obiectele preferate cu care au intrat în tabără, porţiile de mâncare, dezordinea, privirile, replicile, toate sunt motive de ceartă în tabără.

Sunt celebru, scoate-mă de aici!“: jungla, cura de slăbire ideală

Deja se vede cu ochiul liber că, după o săptămână de stat în junglă, celebrităţile au multe kilograme în minus. Andreea a slăbit foarte mult, iar Dorian a spus: „Eu o să dispar în curând. Zici că sunt o stafidă ofilită“.

După ce au îndurat câteva zile de foame serioasă, ieri au primit din nou porţiile de orez şi fasole pentru întreaga săptămână. Calculele pe care le-au făcut au dat următorul rezultat: fiecare celebritate din tabără trebuie să mănânce maxim o cană de orez şi o cană de fasole pe săptămână, la care se adaugă porţia de mâncare câştigată la „Provocarea junglei“, dacă se descurcă în probă.

FOTO Pro TV

FOTO Pro TV

Chiar dacă ieri „Provocarea junglei“ le-a testat abilitatea de a urca „Tot mai sus“, concurenţii nu au reuşit. Dorian, Cătălin, Gina, Alina şi Ruby au înfruntat ploi, furtuni, uragane, mingi aruncate în cap şi peste două tone de apă, dar au reuşit să se întoarcă în tabără numai cu două porţii de mâncare. Pe Elena Merişoreanu au protejat-o şi i-au spus să nu participe la probă, care ar fi solicitat-o mult prea mult.

FOTO Pro TV

Sunt celebru, scoate-mă de aici!“: când nu se ceartă, se distrează

În momentele în care cei 12 sunt mai relaxaţi, uită de foame şi încep să facă activităţi împreună. Pentru că mulţi sunt pasionaţi de sport, au improvizat în junglă o sală unde se pot antrena: „Jungle Gym“. Aici se antrenează, pe rând, Cătălin, Mihai, Dorian, dar şi fetele, care vor să se menţină tonifiate.

Una dintre activităţile preferate din tabără este şuşoteala. Fie că sunt bârfe despre ceilalţi concurenţi sau poveşti despre iubiţi, iubite, neveste, părinţi, prieteni, amici, cele 12 celebrităţi se strâng grupuri-grupuri şi încep să îşi povestească vieţile.

Vladimir Drăghia FOTO Pro TV

Când nu se ceartă şi nu se distrează, concurenţii meditează. Îşi găsesc un loc liniştit, în pat, în hamac, leagăn şi rămân cu ochii pierduţi în zare timp de câteva momente.

Două milioane de români au urmărit aventurile din tabăra din Africa

Ediţia cu numărul şapte a reality-show-ului „Sunt celebru, scoate-mă de aici!“ a fost lider de audienţă pe toate segmentele de public, în intervalul 20:30 - 22:34, aventurile din junglă fiind urmărite la nivel naţional de peste două milioane de români. În minutul de aur de la 22:02, peste 2,4 milioane de persoane urmăreau aventurile concurenţilor în tabăra din Africa de Sud.

La nivelul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani, show-ul a condus detaşat topul audienţelor cu 13,6 puncte de rating şi 25,9% share, în timp ce televiziunea situată pe locul doi a reuşit să obţină un rating mediu de 6,4 puncte şi 12,1% cotă de piaţă.

Mai multe pentru tine:
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesele aventuriere care au distrus Franța. Greșeala fatală comisă de trei femei de mare rang