„Te cunosc de undeva“: Jo și Liviu Teodorescu au câștigat gala cu o transformare în Tarzan și Jane VIDEO

0
Publicat:

Două personaje exotice și un moment artistic amuzant le-au adus lui Jo și Liviu Teodorescu locul 1 în ediția de sâmbătă seara a show-ului de la Antena 1.

Noi transformări spectaculoase au avut loc în cea de-a zecea gală a emisiunii „Te cunosc de undeva“, dar Jo și Liviu Teodorescu au convins pe toată lumea că merită să câștige.

Cei doi artiști au devenit în Tarzan și Jane, mai exact trupa Toy Box, și, cu toate că atunci când au aflat ce le rezervă ruleta s-au speriat puțin, au reușit o transformare spectaculoasă care le-a adus cel mai mare punctaj atât de la juriu, cât și de la colegii de la canapea.

Vrem să îi mulțumim din suflet Furnicăi (coregrafa emisunii – n.r.) pentru momentul pe care l-am făcut în seara aceasta. Pentru că nouă, personal, piesa nu ne place, am fost destul de demoralizați, dar pentru că a reușit să completeze momentul atât de frumos, a ajuns să ne placă“, a spus Jo.

Jo și Liviu Teodorescu, moment amuzant la „Te cunosc de undeva“ FOTO Antena 1

Transformarea a amuzat nu numai juriul, ci chiar pe cei doi concurenți, care cu greu și-au putut stăpâni râsul, pe scenă, dar care au reușit să ducă momentul artistic la capăt, cu profesionalism.

Cel mai amuzant moment de la „Te cunosc de undeva“

Cred că e unul dintre cele mai haioase momente de la «Te cunosc de undeva», din toate sezoanele“, a spus Andreea Bălan.

Cât cardio ați făcut voi pentru acest număr... Mi-ați dat peste cap clasamentul“, le-a spus Ozana Barabancea.

Jo și Liviu Teodorescu a câștigat detașat această gală, cu 74 de puncte, la 29 de puncte de cuplul de pe locul 2, Eliza și Cosmin Natanticu, cu o transformare în Raffaela Carra. Podiumul acestei ediții a fost completat de Emilian și Wrs, cu o transformare în Amr Diab.

Show-ul transformărilor a adus o premieră absolută în acest sezon: fiecare membru al juriului poate acorda, o singură dată pe sezon, un bonus de 100 de puncte unui cuplu de artiști. Acest bonus acordat de membrii juriului poate produce schimbări drastice în clasament și poate influența întregul concurs.

Cele opt cupluri de artiști care intră în jocul transformărilor în cel de-al 18-lea sezon al show-ului „Te cunosc de undeva“ sunt:  Connect-R și Shift, Feli și Nicolai Tand, Jo și Liviu Teodorescu, Eliza și Cosmin Natanticu, Emilian și WRS, Rona Hartner și Johny Romano, Sore și Emma de la ZU şi Emi și Cuza.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”