Foto „Survivor România“: Gheboasă a cedat emoțional în junglă și a fost propus pentru eliminare

0
Publicat:

Trapperul nu s-a putut adapta în Republica Dominicană și și-a rugat colegii să-l nominalizeze pentru a pleca acasă.

Trapperul Gheboasă, din tribul Faimoșilor, nu s-a adaptat la Survivor România FOTO Pro TV

Trapperul Gheboasă, rapperul DOC și cântăreața de muzică populară Maria Constantin au fost nominalizați pentru eliminare de către colegii lor din echipa Faimoșilor, în cea de-a doua ediție a reality-show-ului de la Pro TV.

Rog toți oamenii care se uită să nu mă voteze. Nu mai pot să stau pe insulă, nu mai pot să stau nemâncat, nu mai pot să stau fără soția mea. Vreau să-i fac soției un cadou. Vreau să-i dăruiesc un copil. Tot ce-mi doresc e să ajung acasă“, a spus Gheboasă plângând, după ce a fost nominalizat. Concurentul care va fi eliminat este cel care va aduna cele mai puține voturi de la public și va fi anunțat în ediția de miercuri seară.

Zilele petrecute de concurenți în jungla din Republica Dominicană și condițiile grele încep să-și pună amprenta în special asupra stării lor de spirit. Deși a intrat în competiție foarte motivat, convins că va face față cu brio probelor, trapperul Gheboasă (21 de ani), din tribul Faimoșilor, nu s-a adaptat deloc în primele zile, astfel că a intrat într-o pasă foarte proastă. Gheboasă s-a izolat de colegii lui și a spus că nu se regăsește deloc în Republica Dominicană. „Nu mă regăsesc aici... Nu pot să mai stau aici“, a spus acesta.

Maria Lungu, noi certuri la „Survivor România“

După încă o noapte petrecută în adăpost, Maria Lungu, care a provocat conflicte chiar din prima zi, a continuat în aceeași manieră și s-a certat din nou cu colegii săi din tribul Războinicilor.

Dimineața, când s-a trezit, Războinica a observat că are fața umflată și a spus, în glumă, că a fost bătută în somn de colegi. Inflamația a fost însă cauzată de soarele foarte puternic, care a ars-o pe față.

Apoi, Maria Lungu a afirmat că echipa Războinicilor are „trei inși care conduc toată turma“. „Nu trebuie să vă respect!“, le-a spus ea țipând, colegilor de echipă. „Eu am fața umflată de la soare, ei vor avea fața umflată de la mine“, a mai spus aceasta.

După ce în prima ediție au fost nominalizați de colegii lor și au părăsit campul, Jorge de la Faimoși și Răzvan Danciu de la Războinici au revenit printre colegii lor, după o zi în Exil, în niște condiții chiar și mai dure decât în tabără. „E cel mai oribil loc în care am fost în viața mea“, a mărturisit Jorge.

Când echipele s-au reunit, au intrat la o nouă probă, jocul de imunitate, care a constat într-un traseu foarte complicat la sol cu diverse obstacole de sărit, cățărat, obiecte de împins, un labirint etc.

Spre deosebire de primul joc, pe care l-au pierdut fără drept de apel, la a doua probă Faimoșii s-au mobilizat, iar lupta a fost foarte strânsă până la final. Războinicii au câștigat la doar un punct diferență și, pe lângă imunitate, au primit o rație mai mare de hrană: câte doi cartofi pentru fiecare concurent.

La primul Consiliu din acest sezon, s-au făcut și nominalizările pentru eliminare, din echipa Faimoșilor, care a pierdut jocul de imunitate. Cei propuși au fost Gheboasă, DOC și Maria Constantin. Concurentul care va fi eliminat este cel care va aduna cele mai puține voturi de la public și va fi anunțat în ediția de miercuri seară.

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele