„Survivor România“: Războinicii i-au desființat pe Faimoși de la prima probă. „Știam că vă spargem!“

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reality-show-ul de la Pro TV a debutat cu o victorie detașată a echipei Războinicilor. Au apărut și primele conflicte.

Războincii și Faimoșii pe plajă, după probă
Războincii au câștigat prima probă a acestui sezon cu scorul 9-3 FOTO Pro TV

Cele două triburi au avut o intrare spectaculoasă „în scenă“, pe nisipul fierbinte al plajei din Republica Dominicană. Mai exact, au înotat până la plajă: Faimoșii sărind de pe iahtul cu care au fost aduși, Războinicii sărind din elicopterul cu care au venit.

Fiecare concurent s-a prezentat, și-a prezentat motivația din spatele participării la competiția de la Pro TV, apoi echipele au plecat spre insulele pe care vor locui în următoarele luni. Deși se așteptau la austeritate și își făcuseră scenarii, atât Războinicii, cât și Faimoșii au fost surprinși să vadă că au primit foarte puține lucruri, printre care: o platformă de lemn pe care să construiască adăpostul și locul de dormit, pături, căni de metal, o secure.

În echipa Războinicilor a izbucnit un conflict din prima zi, provocat de Maria Lungu, pe care colegul ei, Robert, a catalogat-o „prea din topor“, în timp ce la Faimoși a domnit armonia. Doar în prima zi, căci după prima noapte s-au plâns că nu au putut dormi din cauza faptului că Ionuț Iftimoaie a sforăit.

Prima probă a constat într-o combinație de cursă cu bărci, recuperarea unor săculeți cu nisip, alergare cu obstacole și doborârea unor piese de pe o masă, de la distanță, prin aruncarea cu săculeții cu nisip.

„Survivor România“: cea mai certăreață concurentă

După ce Războinicii au adus un punct în echipa lor, cele două tabere au avut un moment în care s-au contrat. DOC a ridicat tonul, iar Maria a fost indignată de atitudinea lui: „Lasă-mă să vorbesc!“. „Noi, Războinicii, reprezentăm publicul de acasă. Nu ei!“, a comentat Andrei Krișan (antrenor personal).

Războinicii au câștigat detașat prima probă a acestui sezon cu scorul 9-3 și, odată cu ea, recompensa. Recompensa a constat în cuie, ciocan, macetă, 1 kg de orez și 1 l de ulei pentru echipa câștigătoare, echipa învinsă a primit doar 600 g de orez și 0,5 l de ulei.

Chiar dacă echipa sa a câștigat, Maria Lungu (designer vestimentar) a avut încă o ieșire agresivă și a fost la un pas să declanșeze un nou conflict, dar, în cele din urmă, a fost calmată de colegii ei.

Știam că vă spargem! Nu e hate. Asta a fost prima senzație de când am călcat pe nisipul dominican. Și nu e ultima dată“, le-a spus Maria Lungu Faimoșilor.

Eu v-am zis că-i spargem și așa a fost. Chiar dacă nu vă prea suport. Și nici voi pe mine“, le-a spus Maria propriilor colegi după încheierea probei.

Maria Lungu Foto Pro TV
Maria Lungu Foto Pro TV

Cei 12 Faimoși sunt: Carmen Grebenişan (influencer), Ionuţ Iftimoaie (fost luptător K1), Jorge (cântăreț, prezentator TV), Ada Dumitru (actriţă), Doc - Vlad Munteanu (cântăreț hip-hop), Maria Constantin (cântăreață muzică populară),  Bianca Patrichi (dansatoare şi coregraf), Remus Boroiu (antrenor fitness), Vica Blochina, Sebastian Dobrincu (antreprenor și membru al juriului la „Imperiul Leilor“), Ştefania Stănilă (fostă gimnastă), Gheboasă (trapper).

Echipa Războinicilor de la „Survivor România“ este formată din: Alin Chirilă – luptător MMA, Alexandra Porkolab – manager Marketing și Vânzări, Robert Moscalu – barman, Lucianna Vagneti – antrenor personal, Dan Ursa – director zonal vânzări, Maria Lungu – designer vestimentar, Andrei Krișan – antrenor personal, Daria Chiper – baschetbalistă, Răzvan Danciu – student, Andreea Moromete – creator de conținut, Andrei Neagu – actor și Codruța Began – profesor educație fizică și sport.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite