Sky renunţă la difuzarea unei emisiuni de satiră în care era parodiat Michael Jackson, după controversele iscate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Postul britanic Sky a anunţat că nu va difuza un program de televiziune în care era parodiat Michael Jackson, după ce fiica megastarului a declarat public că se simte „profund jignită“ de felul în care tatăl ei a fost interpretat în acea emisiune, informează BBC, citat de News.ro.

Decizie în urma criticilor 

Acel episod, ce face parte dintr-un serial de satiră intitulat „Urban Myths“, ar fi trebuit să fie difuzat de postul de televiziune Sky Arts.

Vineri, grupul media Sky a dat publicităţii o declaraţie de presă în care a anunţat că a luat decizia de a renunţa la difuzarea acelui episod, în urma îngrijorărilor exprimate de Paris Jackson.

Reprezentanţii postului TV britanic au transmis că nu au avut niciodată intenţia de a ofensa pe cineva.

„Am luat decizia de a nu difuza «Elizabeth, Michael and Marlon», un episod de o jumătate de oră din serialul «Urban Myths», produs de Sky Arts, în urma îngrijorărilor exprimate de familia lui Michael Jackson. Noi am vrut să prezentăm o versiune mai «voioasă» a unor presupuse evenimente adevărate şi nu am avut niciodată intenţia de a jigni pe cineva. Joseph Fiennes sprijină pe deplin decizia noastră“, se afirmă în comunicatul transmis de Sky.

via GIPHY

Paris Jackson, fiica megastarului american, a criticat în termeni duri, joi, pe Twitter, distribuirea actorului britanic Joseph Fiennes în rolul tatălui ei, Michael Jackson, într-un serial TV de satiră şi a spus că se simte „incredibil de jignită“ de acea „portretizare ruşinoasă“.

„Sincer, m-a făcut să îmi doresc să vomit. Mă simt incredibil de jignită şi sunt sigură că foarte mulţi oameni simt la fel“, a spus Paris Jackson, după ce a vizionat acel trailer.

O petiţie prin care telespectatorii erau rugaţi să boicoteze acel episod de o jumătate de oră a fost deja semnată în mai puţin de 24 de ore de la lansare de peste 20.000 de persoane.

Cântăreţul Michael Jackson a murit în 2015 la vârsta de 50 de ani. 

Care este povestea serialului 

În ianuarie 2016, Joseph Fiennes, un actor britanic caucazian, a fost distribuit în rolul cântăreţului Michael Jackson într-un serial britanic de ficţiune şi de satiră, intitulat „Urban Myths“, ce va avea premiera pe postul de televiziune Sky Arts pe 19 ianuarie.

Sky Arts a lansat deja un prim trailer pentru noua producţie TV. În acel trailer, Michael Jackson (interpretat de Joseph Fiennes), Elizabeth Taylor (interpretată de Stockard Channing) şi Marlon Brando (interpretat de Brandon Cox) sunt prezentaţi în interiorul unui automobil, în timp ce părăsesc în mare grabă oraşul New York, după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001.

Serialul de satiră „Urban Myths“, compus din mai multe scenete scurte şi amuzante, nu se limitează însă doar la acel trio burlesc, ci „readuce“ pe micul ecran mai multe legende, precum Bob Dylan, Samuel Beckett, Muhammad Ali şi Cary Grant.

Nu lipseşte nici figura lui Adolf Hitler. Interpretat de Iwan Rheon - interpretul maleficului Ramsay Bolton din serialul „Urzeala tronurilor/ Game of Thrones“ - dictatorul nazist, un pictor mediocru în tinereţe, este mereu flancat de bunul lui prieten - jucat de Rupert Grint, cunoscut pentru rolul Ron Weasley din franciza „Harry Potter“ -, căruia încearcă să îi facă portretul.

Noul serial de satiră, deşi nu a fost încă lansat oficial, a generat deja o polemică aprinsă. Fanii cântăreţului Michael Jackson au protestat vehement faţă de folosirea unui actor caucazian, Joseph Fiennes (fratele mult mai cunoscutului actor Ralph Fiennes), pentru întruchiparea pe micul ecran a idolului lor.

Cu atât mai mult cu cât în acest serial de satiră, în care abundă umorul tipic britanic, Joseph Fiennes joacă în aşa fel încât îl face pe regretatul megastar american să pară o persoană „paranoică“ şi „de la ţară“. 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța