Seria „Izolaţi în România“ revine cu noi episoade la TVR 1

0
Publicat:

Emisiunea aduce noi întâlniri emoţionante cu oameni care se bucură de tot ceea ce au, începând de sâmbătă, 17 decembrie, de la 15.30.

Am fost plecați pe poteci și ne-am întors cu episoade noi despre bucuria de a fi pe lume. Dincolo de greutăți și lacrimi, am înțeles, în aceste noi întâlniri, că a trece munții în vremuri grele, în neajunsuri, în clipe apăsătoare, e lecția prin care înveți să te bucuri de ceea ce ai, de ceea ce vezi. Chiar dacă ceea ce ai e puțin, o casă cu lucruri atârnate pe perete, nu ascunse în dulapuri, iar ceea ce vezi e aceeași pădure cu aceleași poteci grele“, spune Dite Dinesz, realizatoarea seriei de reportaje de la TVR 1.

Din 17 decembrie, în noua serie „Izolaţi în România”, la TVR 1, cunoaştem oameni puternici, cu gânduri profunde. Sofia nu aude omul, dar aude cerul. Aurel știe ce e dincolo de capătul lumii, acolo unde o fi el... Ana muncește și plânge în cel mai izolat loc din România, dar aceeași Ana se bucură că mulți voluntari au ajuns cu bine la ea.

Trei vieți diferite. Fiecare urcuș e alt drum. Nu se cunosc și trăiesc pe munți diferiți, dar în prima noastră întâlnire dialoghează, se completează. Niciunde nu vei afla mai simplu și mai profund rostul omului pe lume, trăit de oameni care nu au școli, nu au drumuri multe la oraș, nu au cărți citite. Omul pe de-a întregul lui, puternic, deși singur. Din 17 decembrie, la TVR 1“, spune realizatoarea despre primul episod.

Dacă primul episod al noii serii „Izolaţi în România” poate fi urmărit pe 17 decembrie, de la ora 15.30 (pentru că încă se transmit partide ale Cupei Mondiale FIFA Qatar 2022), din 24 decembrie, reportajele „Izolaţi în România“ sunt programate sâmbăta, de la 16.30, la TVR 1. În Ajun de Crăciun va fi difuzată o ediţie specială.

Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare