Se îngroaşă gluma la Prima TV

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Epic Show“ şi „Ştirile Times New Roman“ sunt cele mai noi producţii umoristice ale postului de televiziune. Show-urile vor avea premiera sâmbătă, 15 martie.

Grila de primăvară a postului Prima TV, lansată pe 10 martie, pune accentul pe umorul de calitate valorificat prin emisiuni precum „Epic Show“ şi „Ştirile Times New Roman“.

„Epic Show“, care debutează pe 15 martie, de la ora 22.30, este un pamflet săptămânal ce abordează actualitatea prin rubrici şi scenete ce conţin atât elemente de televiziune, cât şi elemente specifice mediului online.

Există unele subiecte atât de răspândite şi de cunoscute, încât nu ai cum să nu te legi de ele, sunt de părere cei patru membri ai echipei: Bogdan „Bob” Rădulescu, Tibi Codorean, Adrian Cucu şi Dragoş Stan. Fiecare emisiune va avea o temă, iar în prima ediţie cei patru vor vorbi despre „arta“ de a fi român. Bârfele, ştirile recente şi mondenităţile comentate de tot românul vor face subiectul rubricii „Epicentrul“. Subiectele din lumea largă vor avea o categorie specială - „Epicanterii“.

Emisiunea «Epic Show» este amuzantă, ironică şi autoironică, taxând scump pe unii şi ridiculinzându-i absolut gratis pe alţii. Alte rubrici ale emisiunii sunt „Sinteza Silei“, „Anchetă pe Banchetă“ - interviuri cu vedete pe bancheta din spate, „Produsul Internet Brut“ şi „Videochixuri“ – o rubrică în care vor fi analizate cel mai noi videoclipuri.

„Emisiunea «Epic Show» este amuzantă, ironică şi autoironică, taxând scump pe unii şi ridiculinzându-i absolut gratis pe alţii. Împletind vloggingul (video blog – n.r.) cu stand-up comedy, datul cu părerea şi bârfologia cu statul la pupitru, «Epic Show» e cocktailul satiric cu care te poţi îmbăta săptămânal fără ca asta să aibă urmări asupra ficatului“, spune Tibi Codorean.

Prima TV le dă românilor ocazia să facă unul dintre lucrurile care le plac cel mai mult: să râdă de alţii. Nimeni nu e scutit, pentru că echipa editorială a celui mai amuzant  jurnal de ştiri nu face discriminări. 
De sâmbătă, 15 martie, de la ora 20.00, ştirile celui mai apreciat site românesc de umor, Times New Roman, vor fi la televizor.

Dacă o glumă e bună şi funcţionează ca text, cu siguranţă va fi bună şi la televizor, fie că e spusă de prezentator sau ilustrată printr-un material video.

„Cred că umorul de calitate poate ajunge la public indiferent de formă. Dacă o glumă e bună şi funcţionează ca text, cu siguranţă va fi bună şi la televizor, fie că e spusă de prezentator sau ilustrată printr-un material video. Conţinutul site-ului Times New Roman, care a devenit atât de apreciat în mediul online, va fi adaptat pentru TV exact aşa cum şi-au imaginat cei care l-au creat. Se va merge deci pe acelaşi linie de pamflet şi umor inteligent“, spune Dan Badea, prezentatorul emisiunii.  

Dan Badea (al doilea din stânga), alături de echipa site-ului Times New Roman FOTO Prima TV

Mai multe pentru tine:
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată