Povestea unui bucureştean care a primit amenzi de 10.000 de euro după ce i s-a furat identitatea, la „Revendicarea“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Ursu îl ajută pe Marian să-şi demonstreze nevinovăţia la „Revendicarea“ FOTO Prima TV

„Revendicarea“ propune telespectatorilor, de la ora 20:30, la Prima TV, povestea unui bucureştean care s-a trezit cu aproape 400 de amenzi pe numele său şi cu poprire pe cont pentru contravenţii pe care nu le-a înfăptuit, după ce i-a fost furată identitatea. În aceeaşi ediţie, Mihai Ursu ajută o familie de pensionari care se luptă să recupereze o sumă de bani.

Marian are 37 de ani, este şofer, iar drama lui a început în anul 2012, când a primit la poştă un plic cu aproximativ 230 de amenzi pe numele său, cu toate datele sale personale. Anul următor povestea s-a repetat şi Marian a mai alte peste 100 de procese verbale. Bărbatul bănuieşte că la mijloc este implicat un grup infracţional organizat care se foloseşte de datele lui personale, pentru că amenzile sunt pentru nelegiuiri diverse, de la trecerea prin locuri nepermise, cerşetorie şi chiar pentru acte de „terorism“. Omul îşi suspectează chiar fratele, deşi nu este convins de implicarea lui. Fizic ar fi fost imposibil să ia de unul singur amenzile, acestea fiind datate şi câte şase într-o singură zi, iar media este de aproximativ o amendă la două zile.

Păgubitul a încercat să îşi demonstreze singur nevinovăţia în instanţă, dar nu a avut bani pentru expertiza grafologică, iar dosarul a fost suspendat. Acum vrea să treacă prin toate procedurile necesare pentru a arăta că nu el este cel responsabil şi mai ales pentru a i se opri executarea silită. „Aş dori să merg şi la un detector de minciuni, oriunde e cazul, să arăt că sunt nevinovat“, spune Marian. Astfel, acesta a cerut ajutorul emisiunii „Revendicarea“, iar Mihai Ursu a luat măsuri pentru ca Marian să-şi vadă liniştit de viaţă.

Tot în această ediţie, telespectatorii vor afla despre întâmplarea unei familii de pensionari care de un an de zile se luptă să recupereze de la Direcţia Taxe şi Impozite o sumă de bani. La cinci ani după ce au plătit o amendă, soţii Tiderle s-au trezit cu somaţie de la Circa Financiară. Au demonstrat atunci că amenda fusese achitată, însă după alte şase luni, banii le-au fost retraşi încă o dată din cont. Autorităţile mută responsabilitatea din ogradă în ogradă, iar cetăţenii sunt puşi pe drumuri de pomană. Banii nu le sunt de prisos, mai ales că domnul Tiderle este bolnav de cancer.

De aproape zece ani, familia Cătină din judeţul Iaşi încearcă să se racordeze la energia electrică. Compania responsabilă dă vina pe Primărie pentru neacordarea avizului de începere a lucrărilor, iar autorităţile susţin că nu au bani să monteze stâlpii. Între timp, dosarul familiei a rămas blocat. Pentru a afla deznodământul acestor poveşti, urmăriţi „Revendicarea“, în această seară, de la ora 20:30, la Prima TV.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente