Noi vedete intră în competiția „Survivor România”: „Am venit aici pentru aventură”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În concursul „Survivor România” de la Pro TV au intrat noi concurenți, așa cum a anunțat Click! încă de ieri

Crina Abrudan se alătură Faimoșilor de la Survivor România FOTO Arhivă

În Dominicană au ajuns doi Faimoși și doi Războinici care au întregit echipele după plecarea lui Jorge, care s-a accidentat, și a lui Andrei Neagu, scos la vot din echipa Războinicilor. Numele sunt răsunătoare, mai ales în cazul Faimoșilor: Crina Abrudan și Mihai Zmărăndescu!

Fanii emisiunii-concurs Survivor România 2023 au avut parte de surprize în episodul din 13 februarie, noi concurenți alăturându-se celor două găști din jungla dominicană. Faimoșii au primit-o în echipă pe Crina Abrudan (45 de ani), fosta prezentatoare a ştirilor sportive de la Antena 1. Vedeta tv formează un cuplu de circa 15 ani cu fostul fotbalist, Gabi Popescu, și este cunoscută drept o sportivă desăvârșită. O demonstrează și fizicul ei impecabil! „Sportul a făcut constant parte din viața mea, până acum din spatele pupitrului de Știri. Abia aștept să fiu eu acum cea care face parte din competiția sportivă. Am venit aici pentru aventură, pentru tot ceea ce presupune această experiență incredibilă”, a declarat vedeta tv, care din păcate nu și-a făcut intrarea prea triumfală deoarece nu și-a adjudecat niciunul din cele două meci disputate contra Războinicelor.

Alături de ea a intrat și fiul lui Cătălin Smărăndescu, Mihai, 23 de ani, luptător de MMA. „Survivor este un test pentru mine, unul pentru care mă simt foarte pregătit, atât psihic, cât și fizic. Tocmai ce am devenit tată de trei săptămâni, așa că vreau să-i arăt mai târziu fiului meu ce înseamnă dedicarea și munca. Știu foarte bine unde merg, cât de dificil este concurs și îmi doresc din suflet să ajut Faimoșii. Sper să o pot face pe traseu de fiecare dată când intru”, a spus el înainte de competiție și, într-adevăr, a și adus 2 puncte Faimoșilor.

Deși sportul ar fi trebuit să-i unească pe Zmără tatăl și fiul, iată că de fapt cei doi nu-și vorbesc de mai bine de patru ani.

Alina Radi a venit în echipa Războinicilor

Pe de altă parte, în echipa Războnicilor au intrat alți doi concurenți și anume: artista Alina Radi, 34 de ani, și DJ Eduard Gogulescu, de 23 de ani. „De când mă știu, am fost o luptătoare și doresc să-i ofer un exemplu “viu” fiului meu, care este centrul existenței mele! Cred că Survivor e locul potrivit în care să-i arăt cât de important este să muncești și să lupți pentru ceea ce îți dorești. E foarte greu să mă gândesc deja la câștigarea competiției. Nu visez atât de departe pentru că e prea mare concurența, dar în general sunt motivată să duc la bun sfârșit tot ce îmi propun. M-am înscris la Survivor și știu că pot face față. De ce? Ma motivează felul în care scoate cu adevărat natura de războinic din fiecare concurent. Abia aștept să văd cum voi reacționa și acolo, pe traseu. Prin prisma meseriei pe care o am, a interacțiunii constante cu oamenii, dacă ar fi să mă descriu în 3 cuvinte, acelea ar fi ambițioasă, pozitivă și sociabilă”, a mărturisit Alina Radi, noua Războinică.

Eduard Gogulescu, noul Războinic de la Survivor România

Am venit la Survivor pentru că simt că este locul unde pot să fiu eu, unde pot să mă maturizez, locul unde știu că ma va face să înțeleg viata diferit după și să apreciez și să mă bucur de fiecare clipă mai mult. Cred că pot câștiga competiția deoarece sunt sigur pe mine, sunt real și simt că am psihicul și rezistența necesară să duc competiția până la capăt. În acest show, sunt motivat de pofta de viață, lupta pentru fiecare gram de hrană, dorința de a ajunge până în etapa finală, acestea declanșând lucrul de care eu sunt dependent, adrenalină.”

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie