National Geographic va face cele mai mari concedieri din istoria sa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

National Geographic Society va renunţa la 180 din cei 2.000 de angajaţi ai săi, în cel mai mare proces de restructurare cu care s-a confruntat această companie în istoria sa de 127 de ani, potrivit site-ului washingtonpost.com, citat de Mediafax.

Restructurarea vine după ce, în luna septembrie, Twenty-First Century Fox Inc., o companie controlată de magnatul Rupert Murdoch, a anunţat că îşi va extinde parteneriatul încheiat pe o perioadă de 18 ani cu organizaţia non-profit National Geographic Society - ce vizează operarea televiziunilor National Geographic -, pentru a include şi revistele şi platformele digitale National Geographic.

În urma acestei noi înţelegeri, a cărei valoare financiară a fost de 725 de milioane de dolari, a fost creată o nouă organizaţie non-profit, National Geographic Partners, în care grupul Fox, controlat de Rupert Murdoch şi familia sa, deţine 73%, iar National Geographic Society - 27%.

Prin renunţarea la 180 de angajaţi, National Geographic Society, care are sediul central în Washington, se va confrunta cu cele mai mari reduceri de personal din istoria sa de 127 de ani.

Concedierile vor afecta aproape toate departamentele National Geographic Society, care funcţionează ca o organizaţie non-profit, inclusiv cel responsabil de revista National Geographic, pe care societatea o editează încă de la lansarea sa, în 1888.

Totodată, concedierile vor afecta angajaţi ai National Geographic Channel, cea mai profitabilă divizie a National Geographic Society.

Reprezentanţii National Geographic Society au spus că angajaţii concediaţi reprezintă 9% din numărul total al salariaţilor organizaţiei. De asemenea, unui număr neprecizat de angajaţi i-au fost făcute oferte de preluare a acţiunilor pe care le deţin în aceeaşi organizaţie.

Pe de altă parte, tranzacţia prin care grupul Fox al familiei Murdoch va deţine 73% din National Geographic Society este de aşteptat să fie finalizată la mijlocul lunii noiembrie.

Un purtător de cuvânt al National Geographic, M.J. Jacobsen, a spus că decizia privind restructurarea nu a făcut parte din tranzacţia încheiată în septembrie cu Rupert Murdoch. „Am vrut să avem grijă de angajaţii noştri cu vechime mare în organizaţie“, a spus M.J. Jacobsen.

Pe lângă acest program de restructurare, National Geographic Society a spus că va îngheţa planul său de pensii pentru angajaţii eligibili, va elimina asigurarea medicală pentru persoanele care vor ieşi la pensie şi va face modificări în ceea ce priveşte aceste contribuţii în rândul tuturor angajaţilor săi.

Pe de altă parte, National Geographic Society este prezentă şi pe piaţa media din România, atât prin intermediul televiziunilor National Geographic Channel, National Geographic Channel HD, Nat Geo Wild, Nat Geo Wild HD şi Nat Geo People, cât şi prin versiunea în limba română a revistei National Geographic.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”