Moment controversat la „Românii au talent“: Andra a „desființat“ o cântăreață cu o voce impecabilă. Ce a deranjat-o

0
Publicat:

O tânără artistă cu o voce foarte bună – așa cum au recunoscut toți membrii juriului – a fost respinsă și criticată. Iată motivele.

Eliza Irimia, pe scena „Românii au talent“ FOTO Pro TV

Irimia Eliza Andreea (19 ani) este studentă în Galați și cântă la evenimente. A participat la zeci de concursuri muzicale, după cum a dezvăluit, iar cariera la care visează este una muzicală.

Am venit aici ca să ajung în inimile oamenilor și în primul rând în cele ale membrilor juriului. Și să transmit emoțiile pe care le simt. Mi-am dorit de mult să ajung pe scena «Românii au talent». Merg cu capul sus“, a spus ea înainte de a urca pe scenă.

Melodia pe care a a ales-o „I Put A Spell On You“, este una dificilă, însă, deși au căzut de acord că are mult potențial, interpretarea ei nu a fost pe placul Andrei și al lui Mihai Bobonete. Cu toate acestea, tânăra a ridicat publicul în picioare.

„Românii au talent“: ce a spus juriul 

Andreea, ai o voce foarte frumoasă. Dar trebuie să înveți să oferi cât trebuie, nu să dai totul dintr-o dată. Pentru mine a fost prea mult. Îmi pare rău, pentru că, la ce aptitudini ai, chiar nu a fost o prestație așa cum trebuia. E nedrept ce se întâmplă acum. Practic, tu cânți foarte bine, dar dând prea mult nu a fost ce trebuie“, i-a spus Andra.

Câteodată, aptitudinile și talentul nu sunt de ajuns pentru un astfel de show, trebuie ca momentul să-ți iasă bine. Noi vedem că ai voce, ai forță, ai tot ce-ți trebuie, dar dacă momentul nu ți-a ieșit bine, noi trebuie să judecăm asta“, a spus Bobonete.

Andi Moisescu a apreciat vocea tinerei și i-a dat un „Da“. „Vocea e impecabilă, talentul tău este indiscutabil. Bucură-ne exact așa cum te bucuri tu când cânți. De la mine ai un «Da»“, i-a spus acesta. Un „Da“ a obținut și de la Dragoș Bucur.

Urăsc momentele astea. E ciudat să spun «Nu», pentru că ai o super voce. În același timp, nu-i corect față de cei care au venit și s-au prezentat impecabil. Poate răspunsul meu te va face mai atentă la următoarele prestații. E un «Nu» din partea mea“, a comentat Andra. Același vot a venit din partea lui Bobonete, iar concurenta, care nu a mers în etapa următoare, nu s-a putut opri din plâns în culise: „Sunt foarte dezamăgită, nu mă așteptam.“

„Eu n-am putut... mie chiar mi-a spart urechea. Nu mi-a sunat bine de la început până la capăt“, a mai spus Bobonete după ce cântăreața a părăsit scena. „A fost cea mai obositoare interpretare pe care eu am auzit-o“, a spus Andra.

Smiley a comentat și el momentul cu Andra. „Fata asta a venit și-a zis: «Să vezi ce rup!». Avea o voce spectaculoasă, doar că a țipat rău. E vorba de stil, de măsură, de bun-simț artistic. Dacă nu-l ai, ai numai de pierdut. Dacă nu înțelegi, înseamnă că ești mult prea plin de tine ca să mergi mai departe“, a încheiat el.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Oana Ioniță, moment de sinceritate. Cine e bărbatul căsătorit din showbiz pe care îl admiră: „Îmi plac oamenii frumoși”
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Destinul tragic al prințesei Ioana Cantacuzino și vila „23 August” din Călimănești. Castelul a ajuns o ruină istorică
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%