Juriul „MasterChef“ despre raţa lui Pacha Man: „Măcăne, e vie! Dacă aveam un veterinar prin zonă, aproape că o salva“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rapperul Pacha Man gătind raţă în sos de cireşe FOTO PRO TV

Marţi la PRO TV, de la ora 20.30, s-a dat startul primei ediţii a emisiunii „MasterChef – Proba Celebrităţii“, în care singurul ingredient nou este celebritatea. Emisiunea a reunit în bucătărie vedete pasionate de gătit, care şi-au pus la bătaie talentele culinare pentru a impresiona membrii juriului, dar şi pentru a pune mâna pe titlul de „MasterChef“.

Nici când vine vorba de vedete, Chefii Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu nu se arată prea îngăduitori. Cei trei membri ai juriului au ţinut să-i avertizeze pe concurenţi că nu vor avea parte de un tratament special, precizând că nici frumuseţea, nici celebritatea nu îi va ajuta în cursa pentru titlul de „MasterChef“.

Chefii avertizează: „nu ne vom purta cu mănuşi“

„Eu văd «Proba Celebrităţilor» ca pe o oală care a luat foc şi căreia îi va sări capacul, pentru că nu cred că vor găti cine ştie ce“, a declarat Chef Cătălin Scărlătescu.

De la stânga la dreapta: Chef Sorin Bonta, Chef Florin Dumitrescu şi Chef Cătălin Scărlătescu 

De asemenea, Chef Florin Dumitrescu a vrut să demonteze ideea cum că participanţi vor fi trataţi altfel datorită statutului de vedetă: „Eu cred că ei au senzaţia că ne vom purta cu mănuşi, dar nu va fi deloc aşa“.

Nici Chef Sorin Bontea nu a avut cuvinte de încurajare pentru concurenţi: „Dacă ei cred că este o joacă se înşeală amarnic, nu va fi deloc uşor“.

Bucătarii, „nişte copii frumoşi“

Atât Cătălina Grama (Jojo), cât şi Ioan Isaiu au comparat meseria de bucătar cu cea de actor. Dacă Jojo crede că şi în bucătărie, ca şi pe scenă, improvizaţia contează foarte mult, actorul Ioan Isaiu spune că meseria de bucătar, ca şi cea de actor, se fură, lucru pe care este dispus să îl facă în această competiţie. 

Actriţa şi cântăreaţa Jojo, gătind file de vită cu sos de căpşuni FOTO PRO TV

Cântăreţul Şerban Copoţ (Hienă) a mărturisit că s-a apucat de gătit din nevoie, dar în ciuda acestui lucru intră în bucătărie cu drag. Muzicianul Adrian Daminescu este de părere că bucătarii sunt nişte „copii frumoşi“, iar actorul Octavian Strunilă a afirmat că nu se află la „MasterChef“ pentru a fi comic, ci pentru a găti. 

Cântăreţul Cătălin Josan s-a declarat bucuros că are şansa să demonstreze publicului că este priceput şi când vine vorba de gătit, în timp ce omul de televiziune Alex Dima consideră că a intrat în această competiţie din inconştienţă.

Frumuseţea Laurei Cosoi, inutilă în bucătărie

Cei trei Chefi au dezvăluit şi care sunt concurenţii în privinţa cărora au îndoieli. Astfel, actriţa Laura Cosoi nu i-a lăsat indiferenţi pe Florin Dumitrescu şi Sorin Bontea, care nu sunt foarte siguri că frumuseţea ei este direct proporţională cu talentul culinar. „Laura Cosoi este una dintre cele mai frumoase femei din România, dar asta nu o va ajuta cu nimic“, a declarat Florin Dumitrescu.

Actriţa Laura Cosoi a preparat piept de raţă cu sos de smochine şi curmale FOTO PRO TV

„Chiar dacă a fost declarată cea mai sexi femeie, chiar dacă este pricepută la dans şi actorie, asta nu înseamnă că se descurcă în bucătărie, dar dacă va fi aşa, voi spune da“, a mărturisit Sorin Bontea.

Cât despre Cătăin Scărlătescu, acesta s-a arătat neîncrezător în ceea ce-l priveşte pe rapperul Pacha Man: „Pacha Man nu are cum să gătească, este exclus“, a spus Cheful.

Proba „autografului culinar“

Prima probă s-a desfăşurat în lipsa Chefilor, vedetele având de gătit un preparat la alegere, un „autograf culinar“ pe care să-l prezinte juriului.

Chiar dacă nu au fost pentru prima dată în criză de timp, vedetele s-au arătat puţin debusolate şi agitate, iar în ultimele cinci minute participanţii aproape că se rugau ca preparatele să fie gata. După ce au reuşit să-şi încropească „semnătura culinară“, concurenţii au trebuit să treacă de un alt hop: întâlnirea cu chefii.

Una dintre surorile Cheeky Girls spune că s-a speriat foarte tare când şi-au făcut apariţia cei trei membrii ai juriului, Gina Pistol a avut impresia că timpul „s-a oprit în loc“, iar Ioan Isaiu crede că, de fapt Chefii nu sunt atât de răi pe cât par.

Cei în faţa cărora trebuie să dea socoteală nu au făcut economie de comentarii acide şi priviri dure, discursul lor fiind presărat cu avertizări prin care au făcut foarte clar faptul că vedetele „nu vor primi laude sau cuvinte care să le mângâie orgoliul“ decât atunci când este cazul. 

Prima vedetă care a intrat pe mâna Chefilor a fost Şerban Copot, al cărui preparat a fost comparat cu o colivă. 

Hienă de la Animal X gătind orez cu creveţi FOTO PRO TV

„Ai o pălărie de orez. Cum vrei să mănânc eu chestia asta?“, l-a apostrofat Cătălin Scărlătescu, care a refuzat să guste. Dacă Sorin Bontea a apreciat farfuria lui Hienă ca fiind „oribilă“, Florin Dumitrescu i-a spus că intră în „tagma celor care ştiu să gătească doar orez şi creveţi“.

Cântăreţul cunoscut drept Hienă a descris experienţa întâlnirii cu juriul ca fiind una „destul de înspăimântătoare“, motiv pentru care a recurs la un gest amuzant: a încercat să se ascundă într-un dulap.

Gina Pistol a povestit cum a decurs primul ei contact cu bucătăria: „La 8 ani am gătit un chec, deşi a ieşit foarte bun, nici măcar nu l-am ars, când mama a ajuns acasă mi-a dat o palmă pentru că nu aveam voie să folosesc aragazul. Aşa că eu asociez gătitul cu bătaia“.

Gina Pistol preparând scoici în sos de vin roşu FOTO PRO TV

Gina Pistol mizează pe faptul că este simpatică şi i-a îndemnat pe membrii juriului să guste din scoicile pregătite în sos de vin roşu cu „voie bună“. Cătălin Scărlătescu nu a ţinut cont de acest sfat şi i-a dat o replică tăioasă: „Se servesc cu voie bună dacă sunt bune“.

Jurnalistul Alex Dima le-a pregătit celor trei Chefi miel cu cuşcuş şi a dezvăluit că plăcerea de a găti a moştenit-o de la bunica lui: „Bunica mea gătea în sat la nunţi şi botezuri şi pentru că nu avea cu cine să mă lase acasă, mă lua cu ea peste tot. Copilăria mi-am petrecut-o între tuciuri“.

Jurnalistul Alex Dima le-a pregătit Chefilor miel cu cuşcuş FOTO PRO TV

„Nu-i voi arunca niciodată farfuria pentru că respect foarte mult ceea ce face. Sper că ştie să gătească şi dacă nu găteşte bine, după ce îl voi da afară cu zâmbetul pe buze, îl voi învăţa eu“, a spus Florin Dumitrescu.

„Poate nu gătesc la fel de bine, dar cel puţin pot să am aceeaşi privire ca a lor“, a spus râzând Alex Dima.

Cântăreaţa Carmen Şerban a încercat să impresioneze juriul cu o salată toscană, dar Sorin Bontea nu s-a arătat prea încântat de felul în care arăta farfuria: „Sper să rămâi în show-ul ăsta suficient de mult timp încât să nu mai faci aşa ceva“. În plus, cântăreaţa are deja o bilă neagră din partea lui Florin Dumitrescu pentru genul muzical pe care îl abordează.

Actorul Ioan Isaiu, care a gătit dovlecei umpluţi cu carne de porc, a comparat emoţiile întâlnirii cu juriul cu cele de la primul sărut sau din timpul studenţiei. „Nu am mai avut emoţii atât de mari de la utimul examen de la master din Noua Zeelandă, am emoţia primului sărut. Este un zid de spart şi sper că nu trebuie să-l sparg cu capul“. 

Actorul Ioan Isaiu alegând ingredientele pentru dovleceii umpluţi cu carne de porc FOTO PRO TV

Florin Dumitrescu a considerat că Pacha Man îi sfidează în momentul în care a apărut în faţa lor cu ochelarii de soare. Încă dinainte să ajungă în faţa juriului, Pacha Man şi-a dat seama că a dat-o în bară, raţa lui fiind crudă. Cum era de aşteptat, reacţiile chefilor nu au întârziat să apară.

„Raţa ta măcăne, e vie“, i-a spus Chef Cătălin Scărlătescu. „Dacă aveam un veterinar prin zonă, aproape că o salva“, a venit apoi şi replica lui Chef Sorin Bontea, replică ce a stârnit amuzamentul colegilor.

Nici sosul de cireşe nu i-a impresionat pe juraţi, chiar şi Florin Dumitrescu, un mare amator de deserturi, s-a arătat nemulţumit de preparat.

Combinaţii ciudate, Chefi nemulţumiţi

Jurnalista Elena Lasconi a gătit un sote de ciuperci, dar Sorin Bontea a considerat combinaţia de ciuperci, ficat de gâscă şi ouă, „ciudată“. Laura Cosoi nu a făcut furori cu pieptul de raţă cu sos de smochine şi curmale, fiind criticată pentru felul în care arată farfuria, dar şi pentru gustul preparatului, Cătălin Scărlătescu afirmând că sosul ei este de fapt „o pastă ciudată“.

Nici muzicianul Cătălin Josan nu a scăpat de ochii vigilenţi ai juriului, Florin Dumitrescu atrăgându-i atenţia pentru că s-a aşezat pe una dintre mese: „Tu aşa faci şi acasă? Stai cu fundul unde găteşti?“.

Cântăreţul Cătălin Josan pregătind un beef wellington FOTO PRO TV

Deşi a adus beef wellingtonul pe hârtie şi tavă, a ştiut să îi îmbuneze pe Chefi. Josan i-a amuzat cu sinceritatea, glumele şi accentul lui, fiind chiar invitat de către Chef Cătălin să-şi guste propriul preparat. Ceilalţi concurenţi s-au înghesuit să guste şi ei, uimiţi că juriul „aproape a golit tava“.

Mielul, adevărata „vedetă“ a showului

Farfuriile surorilor Cheeky Girls nu au fost pe gustul Chefilor, ambele fiind „foarte condimentate“, după cum a precizat Florin Dumitrescu.

Adrian Daminescu a gătit paste, iar membrii juriului nu au făcut prea multe comentarii, Octavian Strunilă a reuşit să gătească miel cu sos de ciuperci, dar şi să se pună rău cu Cătălin Scărlătescu, Jojo s-a prezentat în faţa juriului cu file de vită cu sos de căpşuni, iar Don Baxter, spre nemulţumirea Chefilor, a gătit tot miel. 

În final Sorin Bontea s-a declarat dezamăgit, iar Cătălin Scărlătescu a încercat să-i încurajeze.

„Aveam aşteptări de la voi pentru că sunteţi artişti. Noi apreciem originalitatea şi creativitatea“, a spus Sorin Bontea. „Se putea şi mai rău, dar aţi obţinut nişte şorţuri“, a punctat Cătălin Scărlătescu.

La sfârşitul emisiunii, toţi concurenţii au primit şorţul FOTO PRO  TV

În următoarea emisiune, concurenţii vor avea parte de reţete extravagnte şi cerinţe riscante, gazda emisiunii, Răzvan Fodor, promiţându-le vedetelor că vor fi supuse „celor mai culinare torturi“.