Jojo, Mihai Petre şi Igor Munteanu formează juriul show-ului „Dansează printre stele“, de la Antena 1

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cătălina Grama (Jojo), Mihai Petre şi Igor Munteanu formează juriul emisiunii „Dansează printre vise“, competiţie ce va debuta în această toamnă la Antena 1.

Show-ul, realizat după cel mai longeviv format de dans din lume, „Dancing with the Stars“, prezintă telespectatorilor, după cum declară Mihai Petre, „un spectacol de dans în adevăratul sens al cuvântului, creat de dansatori profesionişti cu experienţă şi vedete. Competiţia va fi una acerbă şi spectaculoasă“.

Mihai Petre şi Igor Munteanu vor urmări ca regulile fiecărui stil de dans să fie respectate cu stricteţe de către concurenţi. „Voi fi sincer şi obiectiv, deoarece ştiu că aprecierea corectă te poate ajuta să te mobilizezi pentru a fi cel mai bun şi mai ştiu cât efort trebuie să depui pentru a putea reda prin mişcări emoţiile unei piese muzicale. Consider că fiecare efort merită să fie încurajat, dar, pentru că sunt implicat într-un show de o calitate excepţională, voi fi cât se poate de obiectiv“, a declarat Igor Munteanu. 

„Spiritul de competiţie dintre dansatori va face emisiunea mai interesantă. Ducem dansul la un alt nivel“, a dezvăluit la rândul lui Mihai Petre, cel care a mărturisit că va nota cu mult râvnitul 10 momentele artistice care îl vor convinge să se ridice de pe scaun.

Pe de altă parte, Jojo promite că va fi obiectivă, empatică, vigilentă şi foarte atentă la lucrurile care nu sunt atât de evidente în momentul reprezentaţiei. „Phihologia concurentului se va situa în prim plan pentru mine. Există oameni care nu oferă totul încă din primul moment, dar care prezintă o promisiune frumoasă pentru un viitor apropiat. Sunt îndrăgostită de frumos şi pot face o medie corectă între talentul, hotărârea şi strălucirea fiecărui concurent în parte. Las chestiunile strict legate de acurateţea dansului în mâinile şi inimile lui Mihai şi ale lui Igor. Sunt convinsă că împreună vom alcătui un juriu corect şi complet“, a declarat Jojo. 

Cătălina Grama sau Jojo (33 de ani) este absolventă a Facultăţii de Arte din cadrul Universităţii Hyperion din Bucureşti şi a avut numeroase proiecte de televiziune de succes. Printre producţiile cinematografice în care jucat se numără „Poker“ (2010), care i-a adus debutul pe marele ecran, iar apoi a continuat cu roluri în „Naşa“ (2011) „Ultimul corupt din Romania“ (2011) „S-a furat mireasa“ (2012) şi „Dead in Tombstone“ (2012). Tot în această toamnă, ea va putea fi urmărită într-un nou sezon al emisiunii „Serviciul Român de Comedie“, la Antena 1. În 2011, Jojo a participat, alături de tânărul Ionuţ Tănase, la concursul „Dansez pentru tine“, difuzat de Pro TV, competiţie pe care au şi câştigat-o.

Mihai Petre (35 de ani) este unul dintre cei mai premiaţi dansatori români, antrenor şi arbitru internaţional de dans sportiv. El şi soţia lui, Elwira, au fost de trei ori campioni naţionali la dans sportiv, semifinalişti la Cupa Europeană de 10 dansuri, semifinalişti la Campionatul Mondial de 10 dansuri şi finalişti la Cupa Europeană de dansuri latino-americane. Mai mult decât atât, cei doi formează prima pereche de dansatori români clasaţi în primele 50 ale lumii, în WDSF World Ranking List, în 2004. În 2012, ei au înfiinţat Academia de dans „Mihai Petre“, iar de trei ani organizează Concursul internaţional de dans sportiv Romanian Open. 

În trecut, Mihai Petre a făcut parte din juriul unor emisiuni-fanion ale postului Pro TV, precumechipa de producţie este condusă de Mona Segall, alături de care a lucrat mai bine de zece ani. De asemenea, soţia lui, Elwira Petre, care a făcut parte din juriul ultimului sezon al emisiunii „Dansez pentru tine“, va fi consilier de dans sportiv la „Dansează printre stele“.

Igor Munteanu (39 de ani) este un reputat coregraf din Republica Moldova. A făcut dansuri populare şi balet modern în Chişinău, a urmat cursuri de balet modern în Liov şi Kiev (Ucraina) şi de jazz în Moscova. A luat, de asemenea, lecţii de jazz la Broadway Dance Center, New York. A înfiinţat două şcoli de dans, prima în Braşov, în 2003, iar cealaltă în Chişinău, în 2010. A fost asistentul coregrafului principal din Kiev pentru un program de dans din Dubai şi de câţiva ani participă în calitate de coregraf în diferite show-uri muzicale şi de talente din Chişinău. 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Kate n-ar fi avut de fapt cancer? După ce fanii au depistat o cictrice suspectă pe chipul Prințesei, valuri de teorii s-au iscat
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!