INTERVIU Alma Boiangiu, finalistă Vocea României: Cred că e important, dacă vrei să devii artist, să îţi scrii şi propria muzică, să nu fii doar interpret

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alma Boiangiu FOTO Pro TV

Alma Boiangiu, finalista „Vocea României“, ne-a acordat un interviu înainte de finala show-ului în care a dezvăluit ce ar face cu premiul de 100.000 de euro dacă l-ar câştiga, dar şi de ce l-a ales pe Tudor Chirilă să-i fie antrenor.

Alma Boiangiu (26 de ani) este actriţă, adoră muzica şi, încurajată de mama ei, a început să-şi compună singură piesele. De-a lungul celui de-al optulea sezon al competiţiei, tânăra a pus în scenă cu ajutorul lui Tudor Chirilă momente foarte apreciate, iar publicul a trimis-o în finala „Vocea României“. 

Într-un interviu pentru „Adevărul“, Alma a povestit cum s-a decis să se înscrie în concurs, cum ar folosi premiul în bani dacă l-ar câştiga, dar şi ce îşi reproşează cu privire la prestaţiile sale.

Finala „Vocea României“ va fi difuzată vineri, de la ora 20.30, la Pro TV, iar „Adevărul“ a realizat interviuri şi cu finaliştii Mădălina Coca (echipa Andrei), Dora Gaitanovici (echipa Irinei Rimes) şi Bogdan Ioan (echipa lui Smiley).

„Adevărul“: Cum ai decis să te înscrii la Vocea României şi, pe lângă marele premiu, ce ţi-ai dorit să demonstrezi în acest concurs, ţie şi celorlalţi?

Alma Boiangiu: Urmăresc emisiunea din primul sezon, însă anul ăsta am simţit că este momentul să fac pasul decisiv şi să mă înscriu la preselecţii, încurajată fiind şi de părinţii mei, care mă sprijină în toate activităţile şi visurile mele. Nu ştiu dacă mi-am dorit să demonstrez ceva, cât mi-am propus să învăţ, să mă cunosc mai bine şi să mă autodepăşesc. 

Cum vezi industria muzicală autohtonă?

Industria muzicală de la noi o văd ca pe un teren de joacă unde avem loc cu toţii să desenăm cu creta colorată şi să ne exprimăm ideile. Cred că o carieră muzicală se construieşte treptat, cu multă implicare şi răbdare, cărămidă cu cărămidă.

Îţi vezi locul în industria din România? 

Îl văd şi păşesc cu încredere către el. În paralel cu activitatea mea ca actriţă, am avut până acum câteva concerte acustice. Pe 16 decembrie voi cânta pentru prima dată la Unteatru şi mă bucur că pe lângă câteva piese pe care le-am cântat la Vocea României, voi avea ocazia să-mi prezint şi propriile compoziţii. Mama m-a încurajat acum ceva vreme să îmi compun propriile piese. Cred că e important, dacă vrei să devii artist, să îţi scrii şi propria muzică, să nu fii doar un interpret.

   

Ai fost votată de două ori de către telespectatori. Te aşteptai?

Am pornit în emisiunile live cu scopul de a prezenta cât mai bine momentele gândite de Tudor şi de a da randament maxim în acele câteva minute care contează. Faptul că oamenii m-au votat m-a bucurat enorm şi le mulţumesc şi pe această cale - înseamnă că am ajuns la sufletul lor, iar asta îmi doresc cel mai mult.  

Care crezi că sunt atuurile tale în acest concurs?

Nu am fost niciodată aceeaşi de la o etapă la alta, de fiecare dată m-am transpus în povestea cântecului, iar paleta de genuri muzicale pe care mi-a propus-o Tudor a fost una foarte bogată.

De ce l-ai ales pe Tudor să-ţi fie antrenor şi cum a fost până acum colaborarea?

Tudor a fost primul care s-a întors la numai câteva secunde după ce am început să cânt. Am simţit că a crezut foarte tare în mine şi în potenţialul meu, poate mai tare decât credeam chiar şi eu.

Ţi s-a schimbat în vreun fel viaţa de când ai apărut la Vocea?

Da, am intrat în contact cu oameni din industria muzicală pe care îi admir de multă vreme şi învăţ în fiecare zi de la ei. De asemenea, în perioada asta mă bucur de sutele de mesaje pe care le primesc de la cei care mă urmăresc la Vocea. Mă ajută mult să ştiu că sunt alături de mine şi îmi transmit energia lor pozitivă.

  

De care momente eşti cel mai mândră şi ce reproşuri ai privind parcursul tău de până acum în concurs?

Sunt mândră de toate momentele de la Vocea, toate au venit cu lecţiile şi provocările lor. Îmi reproşez că uit uneori să mă bucur mai mult de experienţa asta care este un dar de Sus şi care trece ca un vis.

În cazul în care vei câştiga, ce ai de gând să faci cu banii?

Aş investi în muzică şi o parte din ei aş vrea să-i donez.

Te rog să-i descrii în câteva cuvinte pe ceilalţi finalişti şi să-mi spui, dacă poţi, care crezi că este cel mai puternic.

Toţi suntem puternici dacă am ajuns până în această etapa. Mădălina are o tehnică vocală foarte bună, Dora este înca la liceu, dar are o voce puternică, iar Bogdan are un timbru cald.

Ce pregătiţi pentru finală, tu şi Tudor?

Promitem un spectacol al contrastelor. Fiţi cu ochii pe noi! Ascultaţi-ne pe toţi cu inimile deschise şi votaţi concurentul favorit!

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”