Fratele lui Elon Musk l-a scos din minţi pe un prezentator Fox News. Jurnalistul a ţipat şi l-a scos de pe post: „Crezi că telespectatorii mei asta vor să audă?“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Kimbal Musk, fratele mai mic al lui Elon Musk şi membru în consiliul de administraţie al Tesla, a reuşit să-l scoată din minţi pe un prezentator al postului de televiziune american Fox News. Atât de tare s-a enervat jurnalistul încât l-a scos de pe post. Internauţii sunt însă de părere că atitudinea lui Musk nu a fost deloc întâmplătoare, acesta dorind să-l ia peste picior pe interlocutorul său. Evident, filmarea s-a viralizat.

Mai puţin celebru decât fratele său care a fumat marijuana în timpul unui interviu recent, Kimbal Musk a intrat în direct la postul Fox News în cadrul rubricii de business realizată de Stuart Varney. Să zicem că lucrurile nu au mers deloc conform planului. Cel puţin al celui gândit de prezentator. Tesla a fost în centrul a numeroase discuţii în ultimul an, iar recent a fost anunţat faptul că Elon Musk va fi înlocuit în funcţia de preşedinte al companiei de Robyn Denholm. Evident, prezentatorul a încercat să obţină detalii de la Kimbal, care este membru al board-ului de conducere Tesla. 

În schimb, bărbatul, care este bucătar şi antreprenor, a apărut în direct „înarmat“ cu un zâmbet larg şi cu o pălărie de cowboy. El a făcut doar câteva comentarii generice despre Tesla, dar a vorbit foarte mult despre Plant A Seed Day/Ziua în care plantăm o sămânţă, eveniment ce va avea loc în martie 2019. 

După numeroase încercări eşuate de a-l angrena în discuţia despre Tesla, Stuart Varney a izbucnit, ridicând tonul, pentru ca în cele din urmă să-i taie microfonul şi să întrerupă legătura, potrivit Newsweek

„Salutare şi mulţumesc pentru invitaţie. Sunt foarte entuziasmat de Plant A Seed Day“, a spus Kimbal încă de la început. 

„Stai puţin, stai puţin, ştiu că vrei să vorbim despre Plant A Seed Day, înţeleg complet, dar uite, Kimbal, tu eşti în board-ul de conducere al Tesla“, l-a întrerupt Varney, încercând să centreze discuţia în jurul companiei, „şi acum aveţi un nou şef. Ai discutat cu ea până acum? Încearcă să fie discretă?“

„Sunt foarte încântat de viitorul Tesla. Pe 20 martie 2019 noi vom planta o sâmânţă, vom convinge mii de familii, milioane de familii să planteze câte o sămânţă...“, a fost replica lui Kimbal Musk. 

Vizibil exasperat, prezentatorul i-a amintit din nou interlocutorului său despre înlocuirea fratelui său cu femeia de afaceri australiană, care ţine prima pagină a ziarelor şi reprezintă şi motivul pentru care a fost invitat în emisiune. „Trebuie să-mi spui, încearcă să fie o prezenţă discretă? Ai intrat în contact cu ea? Ce spune? Ce va face la conducere?“, a insistat realizatorul Fox News. 

La rândul lui, Musk a insistat, dar pe subiectul său: „Sunt foarte fericit pentru viitorul Tesla. Lasă-mă să-ţi spun despre un copil din Chicago...“

   

  

Varney nu a mai rezistat şi a izbucnit pe un ton ridicat: „Uite cum stau lucrurile, ăsta este cel mai vizionat program de ştiri din domeniul afacerilor şi avem această reputaţie pentru că prezentăm ştirile zilei şi oferim detalii despre ele. Acum aş vrea să ştiu ce se întâmplă cu Tesla având în vedere schimbarea conducerii. Poţi răspunde la această întrebare? Nu am nevoie să ştiu că tu eşti foarte fericit pentru viitorul Tesla, am nevoie să ştiu ce face noul vostru preşedinte din această poziţie“.

Dar, din nou, Kimbal Musk a promovat Plant A Seed Day: „Ce mi-ar plăcea să împărtăşesc este că sunt foarte fericit de viitorul Tesla şi Plant A Seed Day din 2019 va aduna laolaltă mai multe companii din America“. 

„Ah, serios? Tu chiar crezi că telespectatorii mei vor să afle despre Plant A Seed Day? Pe bune?“, a ţipat prezentatorul Fox News. Răzând, Musk a replicat: „Plant A Seed Day va fi grozavă, va fi minunată!“

„Bine, bine, închei emisiunea. Îmi pare rău, dar sunt responsabil de audienţa mea. Îmi pare rău că trebuie să închei, dar nu mă voi lăsa folosit“, a concluzionat prezentatorul şi a întrerupt legătura. 

Cei care au văzut momentul, devenit viral, sunt însă convinşi că Kimbal Musk a făcut pur şi simplu mişto de prezentatorul Fox News. Numeroase glume au apărut în mediul online. De pildă: „Poate că Varney vrea să vorbească doar despre Tesla, dar după ce am văzut asta şi eu vreau să vorbesc doar despre #PlantASeedDay“. 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco