Emisiunea „Next Star“ nu apare în grila de toamnă a postului Antena 1: „O pauză este întotdeauna necesară şi binevenită“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Emisiunea „Next Star“, prezentată de Dan Negru la Antena 1, nu figurează în grila de toamnă a postului, producătoarea show-ului, Dana Mladin, stabilind o pauză încă din timpul ultimului sezon. Reprezentanţii postului spun că o pauză este binevenită în contextul lansării unor noi emisiuni în toamnă.

„După ce a adus în faţa telespectatorilor sute de copii talentaţi, «Next Star» va continua să pună în lumina reflectoarelor şi să deschidă drumul spre celebritate celor mai tinere talente din ţară şi nu numai. Formatul se va regăsi în continuare în grilele de programe ale Antenei 1, în aceeaşi formulă ca şi până acum. Juriul este pregătit să descopere şi să încurajeze noi generaţii de talente, gata oricând să devină staruri veritabile ale industriei de divertisment“, specifică postul Antena 1 într-un comunicat.

Postul a oferit şi declaraţia producătoarei show-ului, Dana Mladin, care spune că o pauză este binevenită după trei ani în care emisiunea a mers neîntrerupt, acesta fiind dornică să descopere noi talente pe viitor.

„Am stabilit încă din timpul filmărilor pentru cel de-al cincilea sezon faptul că «Next Star» urmează să ia o pauză. «Next Star» este un talent-show având la baza un format original care, spre deosebire de celelalte talent show-uri cu format internaţional, a funcţionat continuu (au existat întotdeauna două sezoane pe an, atât în toamna, cât şi în primăvară). Am mers fără oprire timp de trei ani pentru că show-ul a fost o surpriză încă din primul sezon şi a crescut, a tot crescut, iar noi nu am vrut să oprim valurile de copii talentaţi care veneau luna de luna la castinguri. O pauză a unui proiect este întotdeauna necesară şi binevenită. În cazul nostru, aşteptăm noile generaţii de copii senzaţionali, pe care să îi aducem în faţă publicului în viitoarele sezoane «Next Star». Până atunci, suntem alături unii de alţii - echipa şi protagoniştii - în noi proiecte la Antena 1“, a specificat Dana Mladin, producătoare „Next Star“.

Finala sezonului cinci „Next Star“ a fost câştigată de Emily Moskalenko, o dansatoare de opt ani din Ucraina, care a cucerit publicul şi juriul cu un dans la bară inventat de ea. Momentul l-a impresionat pe Pepe care i-a sugerat să meargă la Las Vegas şi să stea în lumina reflectoarelor.

Recent, postul Antena 1 a anunţat că Dan Negru va prezenta un nou reality-show, „Şerifi de România“. Astfel, 12 vedte vor fi supuse unor proble şi vor lua parte la misiuni speciale pentru a câştiga un premiu în valoare de 10.000 de euro. Printre vedete concurente se numără: Rona Hartner, Paula Chirilă, surorile de la Bambi (Raluca şi Denisa), Natalia Mateuţ, Andreea Tonciu, Giani Kiriţă, Vladimir Drăghia, Andrei Duban, Andrei Ştefănescu de la Alb Negru, CRBL şi Ionuţ Pitbull Atodiresei. „«Şerifi de România» e un concept original 100%, asta m-a şi atras la show, un concept nou, care va avea mult dinamism si multe trăiri. Am stat mult în şedinţe până să găsim varianta optimă de vedete, era nevoie de toate caracterele posibile. Sper că le-am găsit. Tocmai de asta n-aş paria pe un câştigător“, spune Negru despre viitoarea emisiune.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie