Directorul executiv Realitatea TV, despre demisia Emmei Zeicescu: O decizie luată în conformitate cu politica de dezvoltare. Vor fi schimbări majore

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emma Zeicescu are o experienţă de 15 ani în presă, dintre care 10 la Realitatea TV FOTO Paginademedia.ro

Edward Pastia, directorul executiv al postului Realitatea TV, a declarat că demisia Emmei Zeicescu a fost, de fapt, o decizie luată în conformitate cu politica de dezvoltare a postului, care va presupune schimbări în ceea ce priveşte redacţia şi politica editorială.

„Sigur, ne pare rău să ne despărţim de Emma Zeicescu, dar, asta e, câteodată pui punct unor lucruri. Nu se ştie niciodată ce se va întâmpla pe viitor. Nu sunt încă în măsură să spun cine va fi înlocuitorul. Depinde de mai mulţi factori, inclusiv de noua grilă pe care o vom lansa începând din septembrie“, a explicat Edward Pastia pentru agenţia News.ro, precizând că Aneta Sângeorzan a părăsit televiziunea în aceleaşi condiţii.

Pastia a mai subliniat că vor fi schimbări majore în cadrul redacţiei, însă realizatorul Rareş Bogdan rămâne în planurile viitoare ale televiziunii.

„Vor fi lucruri noi. Suntem în discuţii cu mai mulţi oameni de presă. Vom vedea ce se va întâmpla din septembrie şi cum vom ieşi. Noi vrem să creştem din nou. Da, OK, au fost probleme, au fost lucruri independente de voinţa noastră, am încercat să facem lucruri şi exact de asta mulţumim tuturor celor care ne-au fost alături, dar ne-am propus să fim iar Realitatea“, a mai declarat directorul executiv al postului.

Emma Zeicescu a anunţat astăzi că demisionează de la Realitatea TV, după zece ani, însă a precizat că în toamnă se gândeşte să revină în televiziune. 

Mai multe pentru tine:
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete