Dansatorii Edi Stancu, Bogdan Boantă, Cocuţa şi Antonio spun „Poftiţi pe la noi!“ de la Predeal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Antonio (stânga), Cocuţa, chef Sorin Bontea, Nea Mărin, Bogdan Boantă şi Edi Stancu pleacă la munte, într-o nouă ediţie a emisiunii  „Poftiţi pe la noi!“ FOTO Antena 1

Dansatorii Edi Stancu, Bogdan Boantă, Cocuţa şi Antonio îşi fac bagajele şi pleacă la Predeal. Cei patru vor fi nevoiţi să îi demonstreze lui Nea Mărin că se pricep la fel de bine şi la coregrafiile care implică mături, trafaleţi şi bormaşini, adică muncă pe brânci, în ediţiile de luni şi de marţi ale emisiunii „Poftiţi pe la noi!“, de la Antena 1.

Neînduplecatul Nea Mărin este mai rău ca niciodată, iar conflictele se ţin lanţ. În timp de Bogdan Boantă se declară istovit de perfecţionismul gazdei emisiunii, la pensiune îşi fac apariţia chef Sorin Bontea şi fetiţa sa, Miruna. Că bucătăria poate fi orice, numai loc de joacă nu, o va demonstra micuţa Miruna, care îi fierbe la foc mic pe cei ce pregătesc micul dejun

Dacă „Pofitiţi pe la noi!“, îşi găseşte, în această ediţie, şi naşii: obosiţi şi sătui de cât au îndurat, cei patru dansatori îşi unesc forţele şi pun la cale un plan prin care să-l pedepsească pe Nea Mărin, iar acesta sfârşeste închis într-o magazie.

De altfel, oaspeţi de seamă îşi fac apariţia la pensiune, iar emoţiile copleşitoare îl acaparează până şi pe Nea Mărin. Cine sunt aceştia, telespectatorii Antenei 1 vor afla urmărind emisiunea „Poftiţi pe la noi!“, luni şi marţi, de la orele 20.30.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate