Articol publicitar

Cristian Gațu și Ștefan Birtalan, legendele handbalului românesc, la „Rețeaua de Idoli“: „E de-a dreptul noroc să îi privești pe amândoi“

0
0
Publicat:

„Poate știți că Ștefan Birtalan nu avea egal. Sau că Cristian Gațu a fost considerat cel mai inteligent handbalist român, a se lua în calcul că perspectiva din care i s-a pus acestă etichetă e aceea că a fost redutabil și la șah. Este o desăvârșită bucurie să îi asculți pe fiecare în parte. Dacă ai șansa să îi privești în ochi pe amândoi e de-a dreptul noroc. Zâmbetele lor de pe teren și plăcerea de a juca handbal au fost unice, dar voluptatea de a povesti ce-au trăit împreună egalează performanțele de neimaginat în sportul românesc de astăzi”, spune Irina Păcurariu despre invitații săi de la „Rețeaua de Idoli”, în ediția de luni, 3 aprilie, de la ora 21:00.

La TVR 2, „Reţeaua de Idoli” începe săptămâna alături de mari nume ale handbalului românesc: Cristian Gațu și Ștefan Birtalan, foşti jucători ai echipei Steaua, câştigători ai Cupei Campionilor Europeni, în 1968 şi 1977, precum şi Cupa Challenge în 2006.

„Am iubit sportul și cred că avantajul generației mele este că în afară de sport nu aveam nicio altă activitate disponibilă să-mi consum timpul”, spune Cristian Gațu, sportiv considerat ca fiind unul dintre cei mai mari handbaliști români. Cristian Gațu a făcut parte din lotul echipei naționale de handbal a României, campioană mondială în 1970 și 1974, medaliată cu argint olimpic la Montreal 1976 și cu bronz olimpic la München 1972 și a fost președintele Federației Române de Handbal timp de 18 ani (1996-2014).

Despre fostul mare handbalist circula și o istorie amuzantă cum că, pe când era antrenor în Italia, l-ar fi dat afară pe fiul fostului premier Silvio Berlusconi:

„Antrenam o echipă de juniori iar fiul său era cam grăsuț. L-am băgat în joc ca să arunce la poartă, pentru că a venit primarul... Și acolo era, ca și aici... m-a rugat. I-am spus că nu prea am cum să-o fac, dacă vreau să câștig meciul. Mi-a spus atunci că tatăl băiatului e Silvio Berlusconi. Și, la un meci la care asista fostul premier, am dat mâna cu el și l-am băgat pe fiul lui să arunce la poartă un 7 metri. A ratat. L-am mai băgat încă o dată și a ratat din nou. Atunci l-am scos pe bancă. După meci, am fost invitat la un restaurant unde erau doar VIP-uri. De atunci, întrebam când vine Berlusconi la meci și pregăteam totul în așa fel încât să îl bag și pe copilul lui pe teren”, a povestit invitatul Irinei Păcurariu la TVR 2.

Cel de-al doilea invitat al „Rețelei de Idoli” este și el un nume uriaș în sport. Coleg de echipă cu Cristian Gațu, Ştefan Birtalan a primit de trei ori titlul de cel mai bun handbalist al lumii. Cu toate acestea, modest, într-un interviu se descria printr-o comparație cu un fost coleg, Gheorghe Gruia: „Am fost şi eu un fel de Mont Blanc, ceva pe acolo, dar el era Himalaya”.

La Jocurile Olimpice de la Munchen, din 1972, Ştefan Birtalan a fost componentul echipei României medaliată cu bronz, dar a evoluat într-o o singură partidă. În 1976, însă, la JO de la Montreal, unde echipa României a cucerit medalia de argint, a evoluat în șase partide și a fost golgheterul competiției, cu 32 de goluri marcate. În 1980, a participat pentru a treia oară la o ediție a JO, și s-a întors din nou cu o medalie, de data aceasta de bronz. A evoluat în toate cele șase partide și a marcat 23 de goluri. În anii 1974, 1976 și 1977 a primit titlul de cel mai bun sportiv al României.

„După două titluri mondiale mergeam tot cu tramvaiul. Îl luam pe 21 de la Bucur Obor și mergeam până în Ghencea. Făceam cam o oră și jumătate. Lumea ne știa și, uneori, mi se oferea locul ca să citesc ziarul”, povestește, zâmbind, Ştefan Birtalan despre acea perioadă.

„Când mă duc pe Moșilor, pentru că stau pe la Bucur Obor, se mai uită lumea la mine pe stradă și spune «Ăsta e înalt, o fi făcut sport?» și salută. Salut și eu. Uneori, cineva mă întreabă «Nu cumva sunteți domnul Birtalan?». Mă bucur foarte mult, dar cei mai mulți sunt de vârsta mea. E extraordinar când cineva mai tânăr mă salută... În general, nu prea avem grijă de valorile noastre și nu mă refer doar la cele sportive. Nu țin neapărat să mi se spună numele. M-aș bucura mai mult să se audă că România a avut o echipă de handbal extraordinară, care a fost mulți ani neînvinsă în lume. Este o mândrie a noastră și a celor care iubesc sportul”, a mai spus Ştefan Birtalan la „Rețeaua de Idoli”, în ediția de luni, 3 aprilie, de la ora 21:00, la TVR 2.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat