Creatorii miniseriei Netflix „Dracula“: „Nu e Vlad Ţepeş, dar e român“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Actorul danez Claes Bang, în rolul Dracula din minseria Netflic şi BBC FOTO Netflix/BBC

Creatorii noului serial marca Netflix „Dracula“, o adaptare a romanului semnat de Bram Stoker, au vorbit despre personajul interpretat de actorul danez Claes Bang, legăturile cu Transilvania şi domnitorul Vlad Ţepeş.

Noua adaptare a romanului semnat de Bram Stoker este realizată de creatorii serialului de succes „Sherlock“, Mark Gatiss şi Steven Moffat.

Noul „Dracula“ al celor de la Netflix renunţă la legătura eroului cu Vlad Ţepeş, dar personajul rămâne român şi povestea se dezvoltă într-un mod complet nou reuşind să redescopere finalul poveştii lui Bram Stoker.

Creatorii serialului, Steven Moffat şi Mark Gatiss, precum şi interpretul lui Dracula, actorul Claes Bang, au povestit pentru Mediafax care sunt mizele noii variante a poveştii.

„Toată lumea a auzit de Dracula sau a văzut un film, dar foarte puţină lume cunoaşte bine romanul. (...) În principal, ne-am dorit să spunem povestea într-un mod diferit. S-au făcut atâtea variante minunate, dar dacă ai ocazia să intri în castelul lui Dracula îţi pui problema ce poţi să faci altfel. Şi asta ne-a entuziasmat imediat“, a explicat Gatiss pentru sursa citată.

„Ne-a plăcut de la început personajul şi mitologia construită în jurul acestuia. Ne-a plăcut ideea de a-l pune pe Dracula în centrul poveştii. Pare ciudat, pentru că romanul se numeşte Dracula, dar personajul nu apare prea mult“, a mărturisit şi Steven Moffat.

Claes Bang îl interpretează pe Dracula în noua miniserie Netflic/BBC FOTO Cinemagia 

Câteva feluri de români sunt sugerate în serial. Ca şi Dracula, şi alte personaje vin în noua poveste cu nume alternative, iar Vlad Ţepeş nu este unul dintre ele. Cu toate astea, explică unul dintre creatorii miniseriei, personajul este construit ca fiind român.   

„Bram Stoker nu şi-a bazat personajul pe figura lui Vlad Ţepeş. A găsit numele într-o carte care se numea «Miturile şi legendele din Transilvania», în biblioteca din Whitby, şi s-a gândit «ce chestie!». Dat tot restul, despre bietul Vlad care a fost un personaj istoric «incredibil de teribil» a fost transplantat ulterior. Personajul nostru nu e Vlad Ţepeş, dar e român“, a explicat Mark Gatiss.

Seria în trei părţi a avut premiera pe Netflix pe 4 ianuarie 2020.

Vorbind despre rolul său, actorul Claes Bang a declarat: „Sunt încântat să joc rolul lui Dracula, mai ales cu un scenariu aflat în mâinile creatorilor talentaţi Steven Moffat, Mark Gatiss şi echipei responsabile pentru «Sherlock». Sunt foarte încântat că pot intra în pielea acestui personaj iconic şi extrem de interesant. Da, este malefic, dar reprezintă mult mai mult de atât: este carismatic, inteligent şi sexy. Este un rol jucat de actori extraordinari de-a lungul timpului şi o provocare pentru mine, însă mă simt privilegiat să interpretez acest personaj incredibil“.

Trei episoade de lung-metraj vor aduce în atenţie universul lui Dracula, vampirul care a făcut răul să pară sexy. În Transilvania anului 1897, contele însetat de sânge îşi pregăteşte planul malefic împotriva Londrei Victoriene, se arată în descrierea de pe platforma de filme şi seriale. 

Mai multe pentru tine:
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE