CJI şi COM, apel către ziarişti: tragedia din Colectiv trebuie tratată cu decenţă şi responsabilitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Centrul pentru Jurnalism Independent şi Convenţia Organizaţiilor de Media fac apel la jurnalişti să trateze subiectul incendiului din clubul Colectiv „cu decenţă şi responsabilitate“, precizând că este foarte uşor ca o tragedie să fie transformată „într-o maşină de făcut rating“.

„Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Convenţia Organizaţiilor de Media (COM) îşi exprimă profundul regret pentru pierderea de vieţi omeneşti cauzată de incendiul din clubul Colectiv şi transmit familiilor îndoliate sincere condoleanţe. Suntem alături de cei aflaţi în spital si de familiile lor“, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul cji.ro şi citat de Mediafax.

Totodată, CJI şi COM amintesc instituţiilor mass-media că momentele de criză sunt cele care dau măsura profesionalismului şi a respectului pentru standardele deontologice şi personale.

„Este foarte uşor să transformi o tragedie într-o maşină de făcut rating. Este mult mai greu să tratezi editorial astfel de subiecte, cu decenţă şi responsabilitate“, spun CJI şi COM. Cele două asociaţii fac apel către toţi jurnaliştii şi persoanele cu răspundere editorială din redacţii să respecte codurile deontologice şi legislaţia.

„Recomandăm jurnaliştilor care lucrează pentru publicaţiile tipărite sau online ca, în astfel de situaţii, să aplice prevederile cele mai stricte - cele prevăzute de legislaţia audiovizualului -, chiar dacă nu au obligaţii legale în acest sens“, mai spun CJI şi COM.

Potrivit Codului de reglementare a conţinutului audiovizual, „orice persoană are dreptul la respectarea intimităţii în momente dificile, cum ar fi o pierdere ireparabilă sau o nenorocire“, iar „în cazul situaţiilor de suferinţă umană, al dezastrelor naturale, accidentelor sau al actelor de violenţă, furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia de a respecta imaginea şi demnitatea persoanelor aflate în acest fel de situaţii.“

La rândul său, Codul deontologic al jurnalistului adoptat de Convenţia Organizaţiilor de Media prevede că: „Identitatea victimelor accidentelor, calamităţilor, infracţiunilor, cu precădere cele ale agresiunilor sexuale, nu trebuie să fie dezvăluită, cu excepţia situaţiei în care există acordul acestora sau al familiei (când persoana nu este în măsură să-şi dea acordul) sau când prevalează interesul public. De acelaşi regim de protecţie a identităţii beneficiază şi persoanele defavorizate (bolnavi, persoane cu dizabilităţi, refugiaţi etc.).“

Totodată, Centrul pentru Jurnalism Independent şi Convenţia Organizaţiilor de Media solicită Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) să verifice modul în care televiziunile şi radiourile respectă legislaţia audiovizuală şi să ia toate măsurile legale pentru sancţionarea încălcărilor legii. Astfel de situaţii sunt cruciale pentru trasarea limitelor şi impunerea standardelor legale, precizează CJI şi COM.

„De asemenea, acesta este un moment în care publicul trebuie să-şi dovedească maturitatea şi responsabilitatea în relaţia cu produsele media pe care le consumă şi alege să le disemineze. Derapajele trebuie sancţionate nu doar de profesie, ci, mai ales, de publicul al cărui interes este invocat ca justificare. Mesajul nostru pentru public este: 'Alegeţi să nu mai diseminaţi imagini cu victimele incendiului din Bucureşti. Transmiteţi-le celor care le promovează că este inacceptabil şi adresaţi-vă CNA-ului în cazul derapajelor de la televizor sau radio'. Zilele acestea au o încărcătură emoţională foarte mare. Depinde de fiecare dintre noi să uşurăm situaţia celor afectaţi, să contribuim la elucidarea circumstanţelor în care s-a produs tragedia şi să ne asigurăm că ajung în spaţiul public toate informatiile care aduc plus de valoare dezbaterii publice - şi doar acelea“, mai spune CJI şi COM.

Pe de altă parte, şi Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a transmis televiziunilor şi radiourilor, printr-un comunicat de presă, că au obligaţia de a-şi adapta programele în mod corespunzător, ca urmare a hotărârii Guvernului de a declara sâmbătă, duminică şi luni ca zile de doliu naţional, în memoria victimelor tragediei din clubul Colectiv.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea