Campania „Crede în bine“: Melania Medeleanu şi Ioana Maria Moldovan au fost voluntare pentru o zi VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vedetele Prima TV Ioana Maria Moldovan şi Melania Medeleanu s-au alăturat campaniei Focus „Crede în bine“ şi au petrecut câteva ore alături de copiii de la Centrul Pinocchio din Sectorul 2 al Capitalei.

Câţiva copii care provin din familii defavorizate au vizitat Şcoala de Televiziune Tudor Vornicu şi au învăţat o mulţime de lucruri despre începuturile unei cariere de jurnalist. Numărându-se printre profesorii şcolii, Ioana Maria Moldovan i-a întâmpinat pe micuţi şi i-a invitat în studioul de divertisment, unde le-a predat şi prima lecţie. „Profa“ le-a vorbit copiilor despre respect, punctualitate şi diplomaţie, despre limbaj, dar şi despre poziţia corectă a corpului atunci când porţi o conversaţie. La rândul ei, Melania Medeleanu le-a ţinut micuţilor un curs de dicţie şi i-a învăţat câteva jocuri interactive şi foarte distractive. 

„Vreau să felicit echipa Focus pentru campania Crede în bine şi să-i mulţumesc, pentru că mi-a dat prilejul, ca pentru câteva ore, să fiu din nou voluntar, de data aceasta pentru nişte copii extraordinari. A fost o întâlnire emoţionantă şi i-am primit cu braţele deschise în Şcoala de Televiziune. Sunt copii drăguţi, foarte inimoşi, dornici să afle foarte multe lucruri, ceea ce mă bucură. Cred în bine şi cred că împreună putem schimba ceva“, a spus Ioana Maria Moldovan.

Din studioul de divertisment, distraţia a continuat în cabina de machiaj, acolo unde micuţii au descoperit cum se realizează make-up-ul de film. Rând pe rând copiii au trecut prin mâinile dibace ale make-up artiştilor şi au devenit personaje de peliculă. Mai curajoşi din fire, băieţeii au vrut să vadă cum se realizează rănile false. Fetiţele, însă, au vrut să se transforme în prinţese, pisicuţe sau fluturaşi. Odată machiajul făcut, copii au intrat repede în pielea personajelor de film şi, după câteva momente în care s-au distrat interpretând diverse roluri, Ioana şi Melania le-au arătat studioul de ştiri. Camera cu prompter a fost atracţia zilei. De această dată, fetiţele s-au dovedit a fi mai curajoase şi s-au aşezat la pupitru pentru a prezenta ştirile. Ajutate de Melania, Elena, Maria şi Sara au demonstrat că au aptitudini de crainice. 

„A fost o întâlnire foarte plăcută. E impresionant să vezi cât sunt de doritori să vadă, să testeze, să-şi încerce forţele. Acel «pot eu!» de care avem cu toţii atâta nevoie la început de drum. Şi cred că e important, la vârsta explorărilor, să aibă parte de astfel de experienţe în care, cine ştie, poate, într-o zi, îşi vor descoperi vocaţia“, a spus Melania Medeleanu. 

Există şi în oraşul tău copii proveniţi din familii defavorizate care sunt dornici să înveţe lucruri noi. Dacă vrei să le fii prieten, să le citeşti o poveste sau să-i ajuţi la lecţii, alătură-te campaniei Focus „Crede în bine“, realizată cu sprijinul programului educaţional Ajungem MARI şi al Primăriei Sectorului 2. Scrie pe adresa voluntar@ajungemmari.ro şi află cum poţi să te implici.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget