Augustin Viziru, primul finalist al showului „Ferma” de la Pro Tv: „Îmi merit locul. M-am chinuit 81 de zile în primul sezon”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Augustin Viziru, ultimul concurent intrat în competiţia de la PRO TV, este primul finalist la Ferma după primul duel cu ceilalţi cinci rămaşi în concurs.

Cinci vedete au mai rămas la Ferma: Augustin Viziru, Andrei Stoica, Anna Lesko, Viviana Sposub şi Elena Chiriac. Aceştia au fost luaţi prin surprindere de gazda show-ului, Mihaela Rădulescu, în momentul în care i-a anunţat că toţi intră la duel. Surpriza a fost cu atât mai mare cu cât nimeni nu a fost eliminat. Ba mai mult, s-a stabilit şi primul finalist, Augustin, care a câştigat proba de îndemânare şi noroc, ceea ce a însemnat că a fost învingătorul duelului, scrie Click.ro.

Datorită faptului că a reuşit să termine primul proba, Augustin şi-a câştigat dreptul de a merge direct în finală. Acest lucru nu a fost pe placul celorlalţi concurenţi, iar Andrei Stoica a părut destul de supărat. Singura care s-a declarat încântată de deznodământul probei a fost Elena Chiriac, cea cu care Viziru a şi făcut o alianţă în joc.

Ultimii cinci concurenţi de la Ferma FOTO captură video Pro Tv

Augustin Viziru nu este străin de acest reality-show şi nici de locul unde se filmează, căci el a mai participat şi în primul sezon, în 2015, când "Ferma vedetelor" s-a filmat tot la Cocani, în judeţul Dâmboviţa. Acum cinci ani, când emisiunea era prezentată de Iulia Vântur, Augustin a ajuns până în finala show-ului. Din păcate, în febra jocului, finala fiind transmisă în direct, actorul şi-a secţionat tendoanele de la mâna stângă, în timpul unei probe de tăiat lemne, şi a fost transportat la spital şi operat de urgenţă. După acel accident, Augustin a fost nevoit să renunţe la cariera sportivă de jucător profesionist de biliard şi s-a dedicat actoriei.

Mâna lui Viziru, după ce actorul şi-a dat jos bandajul şi atela FOTO captură Pro Tv

"Merit şi sunt bucuros"

Acum, Viziru s-a calificat din nou în finală şi, spune el, s-a întors roata, având în vedere cât a luptat în primul sezon, peste 80 de zile, şi a plecat accidentat grav. "Îmi merit locul, m-am chinuit 81 de zile în primul sezon. Şi m-am chinuit şi aici. Merit şi sunt bucuros", a spus Augustin la finalul probei.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani