Asia Express 2025. Concurenții și-au luat la revedere de la familii înainte să înceapă marea competiție

0
0
Publicat:

Asia Express 2025 a început, iar ca în fiecare an concurenții au trebuit să predea telefoanele mobile înainte de competiție. Aceștia au avut ocazia să vorbească cu familiile înainte să înceapă show-ul.

Concurenții au fost nevoiți să renunțe la telefoane înainte de marea competiție FOTO Instagram

Înainte de începerea concursului, participanții au avut posibilitatea de a vorbit cu familiile lor, aceștia fiind nevoiți să renunțe la telefoane pe perioada desfășurării competiției.

Karmen Simionescu, fiica lui Adrian Minune, a profitat de acest moment pentru a-și suna întreaga familie prin apel video.

FOTO Karmen Simionescu / Instagram

Și Emil Rengle a transmis un mesaj emoționant pe pagina sa de Instagram, înainte de marea competiție.

„Hey, mai avem doar 4 ore acces la telefoane și deja începem să simțim presiunea. Alejandro e puțin stresat că nu înțelege perfect româna și se teme că o să se piardă în conversații. Eu oscilez între entuziasm și anxietate, și sincer, parcă simt un nod în stomac.

Avem emoții și pentru tot ce urmează, dar și un pic de teamă de necunoscut. Voi cum ați face față într-o situație ca asta? Orice sfat sau gând bun contează pentru noi acum”, a transmis Emil Rengle pe pagina sa de Instagram.

FOTO Emil Rengle / Instagram

Cine sunt concurenții de la Asia Express 2025

Drumul Eroilor va străbate 3 țări, Filipine, Vietnam și Coreea de Sud și îi va aduce în competiție pe Mara Bănică și Serghei Mizil, Raluca Bădulescu și fostul ei soț, Florin, Anda Adam și soțul ei, Joseph, Catinca Roman și fiica ei, Calina, Ștefan Floroaica și Alexandru Ion, supermodelul Alina Pușcău și prietena ei, Cristina, foștii fotbaliști Gabriel Tamaș și Dan Alexa, dansatorul Emil Rengle și iubitul lui, Alejandro, și pe Karmen și prietena ei, hair-stylistul Olga Barcari, potrivit a1.ro.

După regulile deja bine știute, fără telefon, fără cazare și fără transport, cu doar 1 dolar în buzunar, cele 9 perechi vor înfrunta culturi complet diferite, diferențe mari de temperatură, vor învăța despre eroi vechi, dar și eroi ai generației Z, vor învăța mai multe despre ei și partenerii lor și vor face tot posibilul să ajungă în Seoul, destinația finală a acestui sezon. Drumul Eroilor promite și surprize uriașe în ceea ce privește formatul show-ului, care vor aduce un plus de competiție și neprevăzut.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”