„Voyage“, concertul virtual al grupului ABBA, va avea un turneu mondial VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Concertul virtual "Voyage" al grupului ABBA va avea parte de un turneu mondial, a anunţat joi preşedintele Universal Music Group, Lucian Grainge, potrivit site-ul revistei americane, citată de Agerpres.

Concertul virtual a fost prezentat încă din mai 2022 într-o sală special construită la Londra  și a vândut peste un milion de bilete, iar în curând va porni în turneu.

Avem în dezvoltare planuri pentru a duce «ABBA Voyage» în jurul lumii", a declarat Lucian Grainge.

Concertul va fi difuzat, cel mai probabil, în săli special modificate din oraşe importante din lumea întreagă.

Agentul de presă al grupului ABBA şi purtătorul de cuvânt al grupului Universal nu au oferit informaţii suplimentare despre acest proiect când au fost ontactaţi de Variety.

Declaraţia făcută de Lucian Grainge este prima confirmare oficială a faptului că acel spectacol  va fi difuzat în altă parte decât într-un cinematograf din Londra. .

Poiecul a costat multe milioane de dolari și a fost dezvoltat timp de aproape şase ani, Compania Industrial Light & Magic, deţinută de George Lucas, a folosit tehnologia motion-capture pentru a crea imagini virtuale (denumite „ABBA-taruri") ale membrilor grupului suedez, prezentaţi aşa cum arătau în 1979, pentru un concert de 90 de minute.

Chiar dacă, din punct de vedere tehnic, nu este un spectacol cu holograme, „Voyage" reprezintă o nouă culme în universul acestui tip de tehnologie: cei patru membri ai grupului suedez, care au depăşit deja vârsta de 70 de ani, au petrecut multe ore cântând în faţa camerelor motion-capture, pentru ca imaginile lor virtuale să arate cât mai realist posibil.Spectacolul "Voyage" a generat recenzii aproape unanim favorabile în rândul criticilor de specialitate

Mai multe pentru tine:
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice