VIDEO FOTO Lecţia de marketing de la Metallica: show cu urşi şi baloane la Festivalul Glastonbury

0
Publicat:
Ultima actualizare:
James Hetfield, solistul Metallica, a scandalizat apoi a cucerit publicul de la Glastonbury FOTO Wire Photos/Reuters

Când ai peste trei decenii de experienţă în showbizul de peste Ocean, ştii cum să te descurci în situaţii de criză. A dovedit-o din plin Metallica, o trupă a cărei primă prezenţă la Festivalul Glastonbury a fost îndelung contestată. În final, show-ul formaţiei americane i-a cucerit şi pe cei mai reticenţi dintre spectatori, scrie independent.co.uk.

După ce mai mulţi iubitori de animale au iniţiat o petiţie online, prin care cereau retragerea trupei Metallica de la Glastonbury, pe motiv că artiştii susţin vânătoarea de urşi din Alaska, rockerii au pus în scenă un show de excepţie.

Aflaţi pentru prima oară la Festivalul Glastonbury, cei de la Metallica şi-au început concertul de sâmbătă seara cu un video inedit. Clipul, care rula pe ecranele de pe scenă, prezenta o vânătoare de vulpi, desfăşurată pe un mix al pieselor „What Does the Fox Say“ şi „Fox on the Run“. 

la un moment dat, în clip au apărut şi membrii trupei, îmbrăcaţi în urşi, şi i-au împuşcat pe vânătorii vulpilor.

Filmuleţul un inteligent artificiu de marketing - a avut un impact uriaş asupra publicului prezent la concert şi astfel a început un show de heavy-metal care a inclus hiturile „One“, „Master of Puppets, „Nothing Else Matters“, „Whisky in the Jar“ şi „Enter Sandman“.

„Metallica te iubeşte, Glastonbury“, a încheiat solistul James Hetfiled, cel de la care a plecat scandalul iniţial, din cauza faptului că artistul narează un documentar despre vânătoarea de urşi din Alaska. Totuşi, formaţia a atras cel mai numeros public al serii, iar la final fanii s-au „bătut“ în noroi pentru baloanele inscripţionate cu numele trupei.

Desfăşurat în comitatul Somerset, din Anglia, Festivalul Glastonbury este unul dintre cele mai mari şi mai aşteptate evenimente muzicale din lume. La ediţia de anul acesta au participat aproape 200.000 de spectatori, iar headlinerii sunt Metallica, Robert Plant (Led Zeppelin), Lana del Ray, Dolly Parton, Kasabian, Massive Attack.

Prima ediţie a avut loc în 1970, dar în unele perioade festivalul a avut pauze de câţiva ani, astfel că în prezent numără 32 de ediţii. De-a lungul timpului, la Glastonbury au participat artişti precum Rolling Stones, U 2, Paul McCartney, Beyoncé, REM, David Bowie, Peter Gabriel, Prodigy, Iggy Pop, The Cure etc. Cea mai mare parte a banilor încasaţi din bilete (anul acesta biletele au costat 210 lire sterline – 262 de euro) este donată în scopuri caritabile. Festivalul se încheie în această seară, cu recitalul trupei Kasabian.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile