Selecţia Naţională Eurovision 2016: ce artişti speră să reprezinte România şi cum sună piesele lor VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulţi artişti au confirmat înscrierea la Selecţia Naţională Eurovision 2016, de la cântăreţi cu acte în regulă, solişti aflaţi la început de drum sau foşti participanţi la talent-show-uri, toţi speră să li se dea şansa de a reprezenta România la Stockholm.

Selecţia Naţională Eurovision 2016 intră în linie dreaptă, duminică, 7 februarie, fiind ultima zi în care artiştii se pot înscrie în concurs. Următoarea etapă este audiţia juriului de specialitate, care se va desfăşura în perioada 8-10 februarie, urmând ca pe data de 11 februarie să aflăm cele 12 titluri care intră în competiţie.

Selecţia Naţională Eurovision 2016: românii decid câştigătorul

Pentru prima dată, reprezentantul României la Eurovision 2016 va fi ales exclusiv prin votul telespectatorilor. Mai exact, din totalul de 12 piese ajunse în semifinală doar şase vor accede în finală: patru vor fi alese de un juriu de specialitate, iar două de către public, prin televot. În finala Selecţiei Naţionale Eurovision 2016, publicul va decide cine va reprezenta România pe scena de la Stockhom, dintre cele şase piese rămase în concurs, prin televot.

Spectacolele în urma cărora românii află piesa care va reprezenta România la Sala Polivalentă „Lascăr Pană“ din Baia Mare, pe 4 şi 6 martie, şi vor fi transmise în direct de TVR. Printre cei care luptă pentru a ajunge în finala naţională se numără Mihai Trăistariu, Ramona Nerra şi Nora Deneş, alături de The Fridays.

Selecţia Naţională Eurovision 2016: Vocea Germaniei şi Vocea României

„Veteranul“ Mihai Trăistariu este primul care a anunţat public că se înscrie la Selecţia Naţională Eurovision 2016. Cântăreţul mizează pe piesa „Paradisio“, al cărei videoclip futurist i-a atras critici vehemente, motiv pentru care s-a văzut nevoit să retragă materialul şi să-l refacă. Fie şi aşa, Trăistariu, care a obţinut în finala Eurovision 2016 una dintre cele mai bune clasă ale României cu piesa „Tornero“, respectiv locul patru, crede că şansele nu i-au fost afectate şi susţine că poate duce România pe primul loc cu noua lui melodie. 

„E o piesă ritmată, am gândit-o pe tiparul Eurovision. Intenţia mea este să câştig Eurovisionul, nu doar să particip. Vreau să merg acolo şi să iau locul I, ceea ce e foarte greu, dar nu imposibil. Şi să încerc să sparg topurile din lume. Dacă am reuşit asta cu «Tornero», înseamnă că glasul meu place străinilor, pentru că e pus în valoare aşa cum trebuie. După opinia mea, am o piesă cu mari şanse să câştige. Are toate datele, vocea e spectaculoasă, am făcut şi celebrele mele octave, adică mă duc în toate direcţiile cu glasul meu“, declara Trăistariu pentru „Adevărul“.

Ramona Nerra, care a ajuns în anul 2012 în semifinalele show-ului „Vocea Germaniei“, s-a înscris la Selecţia Naţională Eurovision 2016 cu piesa „My Heart is Still Winning“. Considerată una dintre marile favorite, cântăreaţa a încercat iniţial să reprezinte Elveţia, însă nu a reuşit să se califice în semifinală, motiv pentru care îşi încearcă norocul cu aceeaşi piesă şi în România. 

Un alt nume care participă la Selecţia Naţională Eurovision 2016 este Nora Deneş, fostă concurentă la Vocea României 2015. Artista, care a fost una dintre vocile preferate ale lui Smiley, s-a înscris cu două piese – „We Need More“ şi „The Reason“ –, ambele în colaborare cu trupa The Fridays.  

Alte piese înscrie în Selecţia Naţională Eurovision 2016:

Maria Alexandra - „What Do You Want“

Roxana Sandru - „Tell Me“ 

Ştefan Orfescu - „Te vreau maxim“ 

    

Otilia - „Iubire adevărată“

   

Bijou - „Another Try“

    

Mike - „Crazy Like You“

Sorana & Tudor - „Love Eye“ 

   

Antarct - „Mă dizolv“

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi