Publicul iubeşte ploaia la Electric Castle. Câţi oameni au venit anul acesta pe domeniul Banffy VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A patra ediţie a festivalului Electric Castle a debutat la Bonţida vineri seară, dar a avut şi o "zi zero", în care publicul a fost prezent, făcându-şi "încălzirea" pentru acest weekend, în ciuda faptului că vremea nu este prietenoasă odată cu lăsarea serii.

Dacă miercuri au fost aproximativ 8.000 de oameni pe domeniul Banffy de la Bonţida, joi numărul spectatorilor a trecut de 23.000, depăşind aşteptările organizatorilor, care consideră că această ediţie va avea parte de un public mult mai numeros decât cea de anul trecut. 

Vineri, la Electric Castle au ajuns peste 27.000 de oameni, un nou record de participare pentru acest eveniment, cu un total de 50.000 de spectatori.

Chiar dacă odată cu primele recitaluri de la scena principală Beck's a început şi ploaia, publicul s-a distrat, a dansat şi a cântat împreună cu artiştii preferaţi, cei mai mulţi dintre participanţi fiind deja pregătiţi pentru vremea ploioasă cu cizme de cauciuc, pelerine sau umbrele. De altfel, organizatorii au luat măsuri speciale, construind poteci placate cu lemn sau material plastic, alei pietruite şi amenajând spaţiile dedicate campingului.

De altfel, numele de pe afiş au fost şi cele care i-au atras pe spectatori la scena principală, printre artiştii care au evoluat până acum numărându-se Sigur Ros, Slow Magic (la a doua vizită în festival), Camo & Krooked, De Staat, Dilated Peoples, mult-aşteptaţii Enter Shikari, Paul Kalkbrenner şi Rusko.

La scena Red Bull Music Academy, după lăsarea întunericului, muzica a fost însoţită de efecte vizuale şi video maping special gândite pentru castelul Banffy. Pentru cei care vor distracţie la orice oră din zi şi din noapte, scena din cadrul Booha Mansion funcţionează non-stop şi are o capacitate de 1.000 de persoane.

La Electric Castle a început ieri şi un un turneu open din circuitul naţional de volei pe plajă, organizat de Federaţia Română de Volei. La castel vor avea loc, până duminică, meciuri oficiale susţinute de echipe profesioniste, dar iubitorii acestui sport se pot înscrie şi ei pentru meciuri amicale, în echipe de 4 jucători.

De asemenea, fostele grajduri ale castelului Banffy fac un pas în viitor: anul acesta, ele găzduiesc Tech World, zona dedicată tehnologiei în care publicul poate testa un simulator de zbor, poate încerca să evadeze din cele două Escape rooms sau să intre în realitatea virtuală prin intermediul jocurilor – câştigând, în acelaşi timp, premii oferite de partenerii festivalului.

Festivalul Electric Castle şi publicul său fidel 

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate