„Seceta“ de premii Oscar a lui Leonardo DiCaprio ar putea lua sfârşit anul acesta?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar dacă a fost nominalizat de trei ori la premiile Oscar şi nu a câştigat niciodată, Leonardo DiCaprio ar putea dobândi un trofeu mult râvnit la gala din acest an. „Mi-am pus piciorul în prag şi o să continui să blochez uşa“, este mentalitatea după care actorul îşi ghidează activitatea.

Decadenţa este elementul principal care alimentează ultima peliculă a lui Martin Scorsese, „Lupul de pe Wall Street“, film care i-a adus lui Leonardo DiCaprio două nominalizări la Premiile Oscar, una pentru categoria Cel mai bun actor în rol principal, iar alta pentru implicarea în producerea filmului. Pe lângă acestea, de-a lungul timpului, DiCaprio a mai fost nominalizat la Oscar de trei ori, începând cu interpretarea personajului principal din filmul „What’s Eating Gilbert Grape“, un copil cu autism, în 1993. Dar din acel moment şi până acum nu a reuşit să cucerească mult râvnita statuetă aurită a Academiei Americane de Film. Cu rolul lacomului broker Jordan Belfort, Leonardo DiCaprio ar putea face, în sfârşit, din anul 2014, anul carierei sale.

Dar are el toate şansele să câştige? Şi cât de frustrat va fi dacă norocul nu va fi de partea lui? La aceste întrebări a răspuns chiar Leonardo DiCaprio aflat la prânzul anual pentru nominalizaţi, organizat înaintea ceremoniei oficiale, de la Hotelul Beverly Hilton.

„Este destul de interesant. Oamenii au impresia că am parte de un fel de restanţă dintr-o anumită cauză. Oricine vrea să fie acceptat de către colegii lui, dar adevărul este că fiecare an este unic şi lumea va vota pentru cel sau cea care merită cu adevărat“, a declarat Leonardo DiCaprio în faţa jurnaliştilor adunaţi la Hotelul Beverly Hilton. Pe lângă acestea, Leonardo le-a arătat acestora cardul primit în dar de la organizatorii prânzului pe care scria cum actorul a fost nominalizat însă nu a câştigat niciodată.

Leonardo DiCaprio, în rolul lui Jordan Belfort FOTO outch.now

Leonardo DiCaprio a mai fost nominalizat la Premiile Oscar pentru rolurile din filmele „The Aviator“ şi „Blood Diamond“, dar în ambele ocazii a piedut în faşa lui Jamie Foxx şi a lui Forest Whitaker. Atunci când a interpretat rolul adolescentului autist Arnie, DiCaprio a pierdut statueta pentru Cel mai bun actor în rol secundar în faţa lui Tommy Lee Jones. Anul acesta, el concurează cu nume precum Christian Bale, Chiwetel Ejiofor, Bruce Dern şi Matthew McConaughey, cel din urmă fiind considerat cea mai mare ameninţare pentru obţinerea Oscarului mult dorit. McConaughey a portretizat un texan care practică rodeo şi este depistat cu HIV, în filmul „Dallas Buyers Club“.

Leonardo DiCaprio ar putea lua Oscarul doar după 60 de ani

„Nu i-am văzut pe Leo şi pe McConaughey ca fiind premiaţi în cadrul unui spectacol la care ambii să fi participat. Ipoteza mea este că Leo nu va reuşi nici în acest an“, este de părere Tom O’Neil, editor la site-ul goldderby.com, specializat în predicţiile câştigătorilor Premiilor Oscar.

Dar acest lucru nu se va întâmpla pentru că DiCaprio nu are abilităţile necesare, ci poate pentru că membrii Academiei Americane de Film nu vor să-i încoroneze eforturile. Leonardo, care a avut primul rol important în filmul „This Boy’s Life“, în 1993, alături de Robert De Niro, a mai atras atenţia criticilor Premiilor Oscar prin participarea în distribuţia unor filme celebre, două dintre care au fost distinse şi cu marele premiu: „Titanic“ şi „The Departed“. „Gangs of New York“, „Catch Me if You Can“, „Revolutionary Road“, „Inception“, „Django Unchained“ şi „The Great Gatsb“, au atras, de asemenea, atenţia juriului de la Oscar.

„S-ar părea că oamenii vechi ai Academiei Americane de Film se uită la Leo şi spun: «Ai parte de bani, de faimă şi de multe femei, dar de acest lucru nu vei beneficia». Leonardo nu este un caz singular, există o intreagă istorie a unor actori aflaţi în situaţii similare. Paul Newman a câştigat un premiu abia după ce a trecut de 60 de ani. Doar dacă eşti bătrân sau reuşeşti o transformare spectaculoasă, aşa cum a făcut Matthew McConaughey, care a slăbit pentru rolul din «Dallas Buyers Club», poţi să iei premiile Academiei“, a mai spus Tom O’Neil, de la goldderby.com.

În balanţă, mulţi regizori talentaţi au fost omişi la Premiile Oscar. Printre ei, Alfred Hitchcock sau Stanley Kubrick nu au primit niciodată trofeul pentru Cel mai bun regizor. Într-o altă măsură, regretatul actor Peter O’Toole a fost nominalizat de opt ori la Oscar, dar nu a câştigat niciodată, astfel că Leonardo DiCaprio ar putea pleca, şi în acest an, cu mâna goală.

Mi-am pus piciorul în prag şi o să continui să blochez uşa“

„Niciodată nu am făcut parte din distribuţia unui film care să aibă un nivel de controverse atât de ridicat. Dar vreau să lansez filme care să se adreseze unei audienţe care vrea ceva un pic mai ciudat. Produci aceste filme, lucrezi cât de mult poţi, îţi dai viaţa şi speri la ce e mai bun. Am avut aceeaşi mentalitate încă de la primul meu film. Mi-am pus piciorul în prag şi o să continui să blochez uşa“, a încheiat Leonardo DiCaprio.

Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC