Reconstrucţia unei crime celebre

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

„The Irishman” e un film care va face cu siguranţă carieră. Cel mai nou film al lui Martin Scorsese a captat deja atenţia întregii lumi. Cu scoruri de 96% pe Rotten Tomatoes şi 94 pe Metacritic, „The Irishman” pare să fie pe drumul cel bun în a egala şi poate chiar depăşi alte filme-cult ale regizorului precum „Taxi Driver”, „Raging Bull” şi „Goodfellas”, ceea ce e o performanţă.

O mare parte din credibilitatea poveştii din film se datorează însă atenţiei pe care regizorul o acordă în filmele sale acurateţii reconstrucţiei istorice.

Efortul de a reconstrui cât mai fidel cu putinţă epoca în care au trăit Hoffa şi partenerii lui de afaceri din Mafie este în sine o reuşită spectaculoasă. Spre deosebire de alte pelicule ale lui Scorsese, acesta nu este un film care se referă la evenimente contemporane. „Mean Streets” şi „Taxi Driver”, chiar şi „Goodfellas” sunt poveşti despre evenimente întâmplate nu cu foarte mult timp în urmă, care le erau perfect familiare spectatorilor. Prin comparaţie, „The Irishman” e despre lucruri petrecute acum aproape o jumătate de secol, ceea ce face ca acurateţea reconstituirii contextului să fie extrem de importantă.

Nu este vorba doar de lucruri precum înfăţişarea actorilor.  De exemplu, De Niro a trebuit să poarte pantofi cu tălpi platformă supradimensionate pentru a da impresia că este mult mai înalt decât Pacino, deoarece personajul său avea, în viaţa reală, aproape doi metri.

Unele scene au fost filmate chiar în locurile unde s-au întâmplat evenimentele reale, precum restaurantul unde în 1972 a avut loc un asasinat ce a zguduit lumea Mafiei, faţada localului fiind reconstruită ca o replică fidelă a originalului. Din acest punct de vedere, filmul lui Scorsese chiar are atenţia la detalii specifică unui documentar, efect intensificat şi de utilizarea imaginilor de arhivă.

O importanţă specială a fost acordată costumelor. Deoarece evenimentele din film se derulează pe întinderea a circa 50 de ani, a fost esenţial ca, alături de scenografie, costumele să redea cât mai fidel atmosfera epocii. Cravatele purtate de actori fost selectate, de exemplu, din câteva mii de mostre. Faptul că filmul are o distribuţie de circa 250 de actori şi 6.500 de figuranţi a complicat enorm munca designerilor, care au comparat efortul depus cu planificarea unui război, în propriile declaraţii.

Totuşi, nu vă aşteptaţi la un film-documentar. La urma urmei, nimeni nu ştie încă cine l-a ucis cu adevărat pe Jimmy Hoffa...dar cu siguranţă vom fi mai aproape de poveştile acestor oameni, începând cu data de 27 noiembrie, când filmul va fi deveni disponibil exclusiv pe Netflix.

Mai multe pentru tine:
Avertismentul psihologului Radu Leca, după ce Alex Ciucu și-a acuzat foștii socri de eșecul căsniciei cu Alina Sorescu: „Cine doarme între doi părinți se trezește fără partener”
Recensământul populației din anul 1930: situația demografică a României Mari
Călin Geambașu s-a împăcat, la o plăcintă, cu tatăl lui, dar se văd la tribunal: „Nu suntem dușmani, îl ajut să...” Care e, de fapt, mărul discordiei?
Alex Velea, roast devastator pentru Selly la „La bine și la roast”. Glumele care au aprins platoul și mesajul cu subînțeles despre un punct sensibil
Surprize printre prioritățile noului guvern al Republicii Moldova. Expert: „România este absentă ca trimitere directă”
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?
Prințesei de Wales i s-a făcut rău din nou! Kate Middleton abia se mai ține pe picioare după ultimul scandal
Își împarte patul cu o pisică și n-a mai avut relații intime de trei ani! Despre ce vedetă e vorba?
Un sondaj ținut la secret de Kremlin arată ce cred rușii despre război. „Populația este obosită, sărăcită și nu vede o ieșire”
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Românca Anca Faur, soția celui de-al doilea om care a pășit pe Lună, a murit. Aldrin: „Iubirea vieții mele”