Quentin Tarantino: „Nu vreau să am parte de un eşec, dar vreau să risc de fiecare dată“

Într-un interviu pentru „The New York Times“, Quentin Tarantino a vorbit despre filmele pe care le-a realizat, despre ultima sa producţie, „Django Unchained“, dar şi despre depăşirea propriilor limite.

„Pulp Fiction” a fost filmul care a spart gheaţa pentru Tarantino. Apărut în 1994, pe când regizorul avea doar 31 de ani, “Pulp Fiction” a contribuit la crearea lui Tarantino şi la construirea reputaţiei sale, aceea de vizionar care sfidează regulile şi care poate combina, în cadrul aceleiaşi opere cinematografice, un stil extravagant şi, uneori, aproape siropos.

Cel mai nou film al său, „Django Unchained“, are premiera marţi în Statele Unite şi a fost deja nominalizat la Globurile de Aur, inclusiv la categoria pentru cel mai bun regizor. Protagonistul filmului este Christoph Waltz (din „Inglourious Basterds”), iar amprenta lui Tarantino este vizibilă în sângele care înroşeşte cu dărnicie ecranele, în decorul tipic mexican, dar şi în apariţia lui Samuel L. Jackson, unul dintre actorii emblematici în filmele lui Tarantino.

Nu vreau să fiu un regizor bătrân. Cred că regizorii sunt ca pugiliştii. Trebuie să ştie când să renunţe la mănuşi. Trebuie să ştie când să meargă mai departe; chiar dacă îmi place, voi începe să încasez prea multe lovituri. Cred că e un joc pentru tineri, iar dacă mai supravieţuiesc încă douăzeci ani, uitându-mă la filmografie, e destul de bine până acum, aş putea spune.

Întrebat care este filmul său preferat dintre cele pe care le-a regizat, Tarantino s-a oprit asupra lui „Jackie Brown”, deoarece „este unul dintre cele mai emoţionale”. Pe de altă parte, regizorul consideră că şi “Kill Bill: Vol. 2” are doza sa de emoţie, la fel ca şi „Django”.

Referitor la ultimul său film, Tarantino spune că ideea denumirii i-a venit de la filmul lui Sergio Corbucci, „Django”.

„Nimic nu e mai important decât personajele mele”, a mai declarat Tarantino, referindu-se, totodată, la colaborările sale fructuoase cu alţi actori. “Îmi înţeleg materialul. Ştiu cum să îi ajut să descurce iţele, iar când oferă ceva magnific, ştiu destul cât să îmi dau seama că e bine şi să nu mă aflu în calea lor”.

Referitor la faptul că există o întreagă legendă despre calitatea sa de autodidact în materie de cinematografie, regizorul povesteşte că “a citit tot timpul”.

„J.D. Salinger (n.r.: autorul romanului “De veghe în lanul de secară”) a fost, în special, o sursă de inspiraţie pentru mine, şi nu toate cărţile lui Larry McMurtry, dar multe dintre ele”.

De altfel, Tarantino nu este, potrivit propriilor afirmaţii, doar un cititor avid, ci şi un scriitor pasionat. Cu toate acestea, după cum  a precizat, cariera sa de scriitor este separată de aceea de regizor, deşi cele două sunt “în mod evident, în simbioză”.

Vrea să scrie un roman

„Scriu lucruri care nu ar putea face niciodată un film şi lucruri despre care ştiu că nu ar fi potrivite într-un film, dar le pun în scenariu. Decidem mai târziu ce filmăm, dacă filmăm, dar este important pentru munca scrisă. Când termin scenariul, vreau să fie atât de bun, încât sunt tentat să mă opresc, să nu fac filmul, deoarece dacă mă opresc chiar acum, am câştigat. Le fac, în cele din urmă, dar vreau ca scenariul să fie la fel ca un document”.

În ciuda faptului că nu a urmat cursurile unei facultăţi, Tarantino povesteşte că facultatea i s-ar fi părut, totuşi, o experienţă amuzantă. În ce priveşte planurile sale, regizorul a explicat că a început să lucreze, de curând, la un roman, “un roman adevărat” şi referindu-se la „Django Unchained”, spune că a fost un film dificil de făcut.

“Când încerci lucruri mari, îţi asumi riscuri mari, iar dacă încerci să faci ceva ce e deasupra ta şi nu reuşeşti, înseamnă că înainte îţi vedeam doar reuşitele, acum îţi vedem şi eşecurile”, explică Tarantino, vorbind despre depăşirea propriilor limite.

Vreau să risc să mă lovesc de tavanul propriului talent. Vreau să testez asta şi să spun: O.K., nu eşti chiar aşa de bun. Ţi-ai atins limita aici. Nu vreau să am parte de un eşec, dar vreau să risc să eşuez de fiecare dată.