Consecinţele crimelor

„Nader and Simin, A Separation“ nu a fost numai cel mai bun film din competiţie, dar şi unul dintre cele mai puternice din câte mi-a fost dat să văd în cei opt ani de când vin la festival. Se ştie că Berlinala este un festival militant, de stânga, unde politicile şi agenda contează mai mult decât calitatea filmelor.

Acum, cu toate frământările istorice din Orientul Mijlociu şi cu sprijinul pe care Berlinala îl acordă cineastului Jafar Panahi (invitat simbolic în juriu, dar condamnat în Iran la 6 ani de închisoare şi la 20 de inactivitate profesională pentru incitare la revoltă prin operele sale), cele mai mari şanse la Ursul de Aur, trofeul suprem, îl are „Nader and Simin, A Separation". De data asta sper din tot sufletul să se întâmple aşa, pentru că nu e numai cel mai bun film din competiţie, dar şi unul dintre cele mai puternice din câte mi-a fost dat să văd în cei opt ani de când vin la festival.

Când toţi au dreptate

Prin presă s-a rostit chiar şi cuvântul „capodoperă" şi nu e deloc o exagerare: o dramă intensă, care te ţine pe marginea scaunului şi pe care o absorbi instant, dar ale cărei grave consecinţe morale şi artistice te bântuie multă vreme după. Îţi rămâne gravată în suflet şi-n memorie. Parte fabulă morală, parte dramă judiciară, incredibila peliculă a lui Asghar Farhadi reuşeşte să fenteze cenzura şi, fără a fi evident politică, vorbeşte despre societatea iraniană aşa cum puţine filme au făcut-o până acum.

Simin vrea să plece din Iran împreună cu soţul şi cu fiica ei, dar el se răzgândeşte în ultimul moment din cauză că nu vrea să-şi abandoneze tatăl bolnav de Alzheimer. Supărată, ea părăseşte apartamentul conjugal, iar Nader e forţat să angajeze o necunoscută să aibă grijă de tatăl bolnav. După ce, într-o zi, bărbatul face o descoperire şocantă, o alungă cu brutalitate pe femeie din casă, gest care (se pare) îi provoacă acesteia un avort.

Nader e dat în judecată pentru omucidere. Povestea, aparent simplă, e însă teribil de complexă din punct de vedere moral, psihologic şi social: în faţa ta se desfăşoară o spirală aproape nebunească a învinuirilor, a semiadevărurilor, a anchetărilor, a punctelor de vedere diferite, unde simpatia ta se mută de la un personaj la altul, pentru că  toţi au dreptate şi greşesc în acelaşi timp (multiplele perspective etice mi-au amintit de clasicul „Rashomon"). „A Separation" revelează diferenţele de clasă şi de religie ale societăţii iraniene, dar vorbeşte şi despre onoare, moralitate, orgoliu şi bani într-un virtuoz crescendo narativ, ce-ţi pune mereu la încercare poziţia de spectator. 

Umor involuntar cu nume mari

Evident, competiţia a venit cu doza deja tradiţională de „dude" mult aşteptate şi nume mari care au dezamăgit crunt. Unele filme sunt atât de proaste, încât ţi-e greu să înţelegi ce caută în competiţie (din nou, sunt sigură că e vorba de un substrat politic invizibil ochilor din afară). Cazul cel mai evident e „Coriolanus", o modernizare forţată şi complet futilă a piesei shakespeariene, regizată de actorul Ralph Fiennes, o tortură gomoasă care se dezintegrează sub greutatea solemnităţii şi importanţei de sine şi care frizează des umorul involuntar. Cinema-ul vestic a părut clar obosit.

Poate cel mai răsunător eşec al ediţiei este „The Future" al Mirandei July, o aberaţie afectată şi preţioasă despre generaţia Internet ajunsă în prag de vârstă mijlocie, la fel de vanitoasă şi de lipsită de sens ca un cont Facebook plin doar cu poze de vacanţă „aiurite", pe care nimeni nu vrea să le vadă.

O fereastră spre cultura albaneză

Alt film cu şanse la premii este albanezul „The Forgiveness of Blood", în regia lui Joshua Marston (autorul impresionantului „Maria Full of Grace"). Din nou, o fereastră într-o cultură complet diferită despre o altă familie care se confruntă cu consecinţele unei crime. În Albania, disputele legate de proprietate au înflorit de la colapsul erei comuniste, iar crimele sunt judecate după un vechi cod intitulat Kanun, care reglementează foarte précis felul în care se negociază „ochiul pentru ochi" între familia victimei şi cea a agresorului.

Într-o regiune muntoasă săracă din Albania, depopulată din cauza emigraţiei, unde părinţii se deplasează cu căruţa, iar copiii sunt obsedaţi de Internet şi de smartphone-uri, un tată omoară un vecin şi fuge de poliţie. Conforn Kanun-ului, fiul său Nik trebuie să stea închis în casă pentru a evita răzbunarea rudelor celui ucis, iar sora sa de 14 ani se trezeşte nevoită să asigure existenţa familiei.

O poveste neobişnuită despre maturizare, dinamică familiala, legături distructive de sânge şi coduri arhaice ale onoarei, extrem de bine observată şi foarte natural jucată care, alături de „A Separation", compensează din plin orele pierdute aici văzând istorii fără miez sau importanţă.

Nota redacţiei: Acest text a fost scris înainte de anunţarea câştigătorilor.