Cine e românul care are rol principal într-un film la Hollywood alături de Cate Blanchett și Jamie Lee Curtis VIDEO

0
Publicat:

Începând din 9 august, în cinematografele din toată lumea poate fi văzut blockbusterul ”Borderlands”, film produs la Hollywood și care are într-unul dintre rolurile principale pe românul Florian Munteanu, alături de staruri precum Cate Blanchett, Jamie Lee Curtis și Kevin Hart.

Florian Munteanu alături de Sylvester Stallone FOTO MGM

Florian Munteanu este ultimul nume pe lista foarte scurtă și selectă a actorilor români cu roluri principale în filme de top hollywoodiene, alături de Sebastian Stan, Marcel Iureș, Maia Morgenstern, Alexandra Maria Lara, Catinca Untaru și Johnny Weissmuller.

În filmul ”Borderlands”, Florian Munteanu joacă rolul lui Krieg, protectorul musculos al unei preadolescente sălbatice demolatoare. Filmul este bazat pe una dintre cele mai bine vândute francize de jocuri video din toate timpurile.

Florian Munteanu, pe afișul filmului ”Borderlands” FOTO Facebook

Iar povestea vieții lui Florian Munteanu este ea însăși una de film. Părinții săi, originari din Târgu Mureș, au plecat în Germania în 1985. Florian Munteanu s-a născut în Germania în 1990 și a devenit de mic pasionat de box, reușind să câștige numeroase meciuri în diverse competiții în Germania.

În 2016, Florian Munteanu l-a cunoscut pentru prima dată pe celebrul promotor Eduard Irimia. Iar acesta i-a spus că este făcut pentru film, nu pentru box, și l-a convins să își schimbe cariera.

I-a atras atenția lui Sylvester Stallone

În 2018, Florian Munteanu a devenit celebru după ce i-a atras atenția lui Sylvester Stallone, care l-a cooptat pentru un rol principal în filmul ”Creed II”. Rolul lui Viktor Drago, fiul lui Ivan Drago, interpretat de Dolph Lundgren în seria Rocky, l-a adus pe Munteanu în atenţia producătorilor de la Hollywood, care i-au apreciat talentul.

Florian Munteanu a jucat și în al treilea sezon din cunoscutul serial „Vikingii”, difuzat pe Netflix. Florian a interpretat în serial rolul generalului bizantin Georgios Maniakes (secolul al XI-lea), care a condus o revoltă împotriva lui Constantin al IX-lea Monomahul, împărat al Imperiului Roman de Răsărit.

Florian Munteanu între Kevin Hart și Edgar Ramirez FOTO Facebook

Florian, care trăiește în America, la Los Angeles, se antrenează în fiecare zi și e bun prieten printre altele staruri cu Dolph Lundgren.

Până la 14 ani, Florian Munteanu a practicat fotbal, baschet, box, handbal, înot și tenis, după care s-a concentrat exclusiv asupra boxului, înainte de a face carieră la Hollywood.

Florian Munteanu și Dolph Lundgren FOTO Facebook
Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro