Cine a fost marea iubire a actriței Carmen Galin: „Am făcut o călătorie împreună şi nu ne-am mai despărţit“

0
Publicat:

Actriță cu roluri memorabile, regretata artistă Carmen Galin a avut o singură mare iubire. Astăzi se împlinesc 3 ani de la decesul actriței, fosta soție a regizorului Dan Pița. Despre relația cu acesta, Carmen Galin obișnuia să spună că a fost o dragoste frumoasă.

Cu puțin timp înainte de a se stinge din viață, actrița a vorbit pentru fanatik.ro, despre povestea cu regizorul Dan Pița, unul dintre cei mai apreciați regizori și scenariști români.

Carmen Galin, o actriță genială FOTO Adevărul

În acel moment, era era deja un nume cunoscut în teatrul şi filmul românesc. 

Eram foarte cunoscută când l-am cunoscut pe Dan Piţa. Am făcut o călătorie împreună şi pe urmă nu ne-am mai despărţit niciodată 20 de ani”, povestea actriţa. Cu toate acestea, nu au reușit să fie împreună pentru tot restul vieții, actrița precizând că regimul comunist a fost cel care a pus capăt poveștii lor de iubire.

 „Regizorii nu aveau voie să-şi promoveze soţiile. Noi, neavând copii, nu puteam pleca împreună în străinătate, pentru că n-aveam ce să lăsăm aici”, detaliază actriţa.

Artista a mai fost căsătorită timp de 18 ani cu milionarul Dan Schneider, decedat în 2013, care i-a lăsat întreaga avere.

A fost șefă de promoție

Născută la Iaşi, pe 14 martie 1946 Eugenia- Carmen Galin s-a stins din viață pe 13 martie 2020, la vârsta de 74 de ani.

A debutat pe scena Teatrului Mic din Bucureşti, în anul doi de facultate. Pentru că a fost şefă de promoţie, i-a fost propus postul de crainic la televiziunea publică, însă l-a refuzat.

Voiam să fac teatru. Aşa că am plecat la Piatra Neamţ”, spunea ea. A fost actriţă a Teatrului Naţional din Cluj-Napoca, apoi a Teatrului Naţional din Bucureşti. A jucat în peste 25 de filme artistice şi de televiziune, între acestea - ”Ilustrate cu flori de câmp” (1975), de Andrei Blaier, ”Tănase Scatiu” (1976), de Dan Piţa, şi ”Zîmbet de soare” (1987), de Elisabeta Bostan.

Carmen Galin a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică în 1967, ca şef de promoţie, fiind studenta profesorilor Sanda Manu, Ion Cojar, Dinu Negreanu şi Mihai Mereuţă. A fost colegă de promoţie cu Adela Mărculescu, Ioana Bulcă, Irina Mazanitis, Ilie Gheorghe, Sybilla Oarcea, Eusebiu Ştefănescu, Mitică Popescu şi Cristina Stamate. A jucat pe scenă la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ (1967-1970), Teatrul Naţional din Cluj-Napoca (1970-1975), Teatrul Mic din Bucureşti (1975-1990) şi Teatrul Naţional Bucureşti (1990-1995).

S-a retras din viața publică în 1995

Între rolurile de film şi teatru pe care le-a interpretat de-a lungul timpului, se numără acrobata Fanny Marcelloni din ”Saltimbancii“, Cristina din ”Faleze de nisip“ (1983, regia Dan Piţa), Sita, surdomuta din ”Tănase Scatiu“ (1976, regia Dan Piţa), una dintre soţiile profetului, personajul negativ din ”Profetul, aurul şi ardelenii“ (1978), Pica, fiica personajului titular din ”Bietul Ioanide“ (1980, ecranizare după George Călinescu), avocata B. B. Mirea din ”Secretul lui Nemesis” (1987, regia Geo Saizescu), dar şi Electra din ”Trilogia antică“ a lui Andrei Şerban.

În 2016, a primit premiul de excelenţă la gala celei de-a 15-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania.  Carmen Galin este cunoscută pentru rolurile sale din cinematografie. În 1995, actriţa s-a retras complet din activitate şi din viaţa publică, dedicându-se cu discreţie unor acţiuni umanitare. În 2016, a primit premiul de excelenţă al Festivalului Internaţional de Film Transilvania.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €