Filarmonica „George Enescu“ interpretează Simfonia nr. 4

0
Publicat:
Ultima actualizare:

LIVE VIDEO Filarmonica „George Enescu”, sub conducerea dirijorală a lui Peter Ruzika, în direct pe adevarul.ro, de la ora 17.00.

În această după-amiază, pe scena Ateneului Român, de la ora 17.00, a interpretat Simfonia nr. 4, Enescu/Bentoiu. Întregul concert poate fi urmărit live pe adevarul.ro.

În program mai poate fi urmărită lucrarea „Clouds”, aparţinând chiar dirijorului, o piesă muzicală pentru cvartet de coarde şi orchestră, compusă în urmă cu doi ani. Invitat – Cvartetul Solartis.

De asemenea, în finalul programului va fi prezentat poemul pentru orchestră „Kossuth”, al compozitorului Bela Bartok.

Peter Ruzicka s-a născut în Düsseldorf pe 3 Iulie 1948. Între anii 1963 şi 1968 a început studiile muzicale (pian, oboi şi compoziţie) la Conservatorul din Hamburg. După ce a trecut de examenele Abitur, a studiat drept şi muzicologie în Munchen, Hamburg şi Berlin până în 1976, obţinând titlul de doctor la Berlin în 1977.

Compoziţiile sale au obţinut numeroase premii. În 1969 a primit premiul Oraşului Stuttgart pentru cantata Esta Noche iar în 1970 a primit un premiu la Concursul Bartok din Budapesta pentru cvartetul de coarde (fragment) În 1971 lucrarea pentru orchestră “Metastrofe” a fost premiată în cadrul Concursului Internaţional Ros-trum of Composers din Paris, iar în 1972 lucrarea In processo di tempo a fost premiată la concursul internaţional Gaudeamus. Tot în 1972 i-a fost acordat premiul Bach scholarship al Oraşului liber şi Hanseatic Hamburg.

Peter Ruzicka a fost intendent la Orchestra Simfonică Radio din Berlin între anii 1979 şi 1987 şi a ocupat postul de director al Operei de Stat din Hamburg şi a Filarmonicii de Stat din 1988 până în 1997. În plus, a devenit Consilier Artistic al Orchestrei Regale Concertgebouw din Amsterdam în 1997. În 1999 a fost numit Preşedinte al Academiei Bavareze de Teatru iar întrre anii 2001 şi 2006 a deţinut funcţia de Director Artistic al Festivalului de la Salzburg. În prezent este Director Artistic al Munich Biennale, urmându-i în funcţie lui Hans Werner Henze.

Pe întreaga perioadă a Festivalului (30 august - 20 septembrie), concertele şi evenimentele vor fi transmise în direct pe adevarul.ro, fiind preluate de la posturile Televiziunii Române (TVR1, TVR2, TVR+ şi TVR HD).

Festivalul George Enescu. Programul zilei de azi

17.00

Recitaluri şi orchestre camerale

Ateneul Român

Filarmonica

Dirijor: PETER RUZICKA

Program:

Enescu/ Bentoiu – Simfonia nr. 4

Ruzicka – „Clouds“, lucrare pentru cvartet de coarde şi orchestră (2013)

Invitaţi: Cvartetul Solartis

Bartók – „Kossuth“ – poem pentru orchestră

Ora 20.00

Mari orchestre ale lumii

Sala Mare a Palatului

BERLINER PHILHARMONIKER

Dirijor: Sir SIMON RATTLE

Program:

Britten – Variaţiunile pe o temă de Frank Bridge op. 10

Şostakovici – Simfonia nr. 4 în do minor op. 43

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă