EBienale 2013: Grafică şi culoare pe drumul dintre Ateneu şi Sala Palatului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Unul dintre mesajele scrise de voluntarii EBienale pe traseul Ateneu-Sala Palatului: „Enescu vine!“ FOTO Lorena Codreanu

În spiritul artelor plastice şi al muzicii clasice de la cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului Internaţional „George Enescu“, în seara asta are loc vernisajul Bienalei de Artă Contemporană, la Galeria Galateca.

Pe 1 septembrie, de la 18.30, înaintea primului concert al Festivalului, lucrarea „Come to Crash“ a artistului româno-norvegian Timon Botez a deschis expoziţia EBienale. În aceeaşi seară, în pasajul Comedia de lângă Teatrul Odeon a fost amplasată o instalaţie site-specific intitulată „Orizontal“, realizată de Andreea Ciobîcă. Curatorii acestei ediţii a EBienale sunt Ilina Schileru, Roxana Gibescu, Daniel Djamo, Mihai Zgondoiu, Raluca Băloiu şi Marius Tănăsescu. Circuitul EBienale este format din şase galerii de artă, spaţiile foaierelor şi ale grădinilor sălilor de concerte ale festivalului (Ateneul Român şi Sala Mare a Palatului), proiecţia de filme la Grand Cinema Digiplex, în Pasajul Teatrului Odeon şi evenimentele conexe.

Artistul Aurel Tar, ale cărui creaţii sunt susţinute de „Adevărul“, expune la EBienale lucrarea „Another Quick Response“, inspirată de silueta unei tablete electronice. Decorată cu un model de ghepard, asemănător desenului din această pagină, opera sa continuă seria G-Code, începută de Tar în 2010. 

Maraton pe traseul Ateneu-Sala Palatului 

Un alt eveniment artistic din cadrul EBienale a avut loc vineri-seară, de la ora 22.00. La iniţiativa artistului urban care se semnează sub pseudonimul Wolff, traseul dintre Ateneul Român şi Sala Palatului, adică drumul dintre două spectacole, bătătorit în timpul Festivalului, a fost desenat de artiştii şi voluntarii EBienale în culorile Festivalului. „Am savurat ediţii de-a rândul maratonul între două săli, amuzat, implicat, acolo. Simt nevoia să-l retrăiesc, aş vrea să îl experimentez mai des. Vreau să păstrez un semn, o hartă, să-l împart, să-l mâzgălesc cu cretă, ploaia să-l şteargă, iar eu să-l desenez din nou“, a spus Wolff. 

Proiectul „Marks“ a însemnat săgeţi realizate din vopsea lavabilă colorată şi din spray graffiti, flori, fluturi, pomi încărcaţi cu note muzicale şi mesaje precum „Iubeşte cultura“ şi „Enescu vine!“. Dintre participanţi, unii s-au entuziasmat că „Malkovich vine!“ la Festival, pe 9 septembrie, ca narator în spectacolul „The Infernal Comedy“/„Confesiunile unui ucigaş în serie“. 

„Adevărul“, în festival

În perioada Festivalului „Enescu“, chioşcul „Adevărul“, amplasat în curtea Ateneului Român, va distribui ziarul „Adevărul“, împreună cu suplimentul gratuit al Festivalului, revista „Historia“ şi „Historia Special George Enescu“, săptămânalul „Dilema veche“ şi colecţia celor zece concerte memorabile, precum şi colecţii de carte editate de „Adevărul“. 

De astă-seară încep şi transmisiunile în direct pe adevarul.ro, de la concertele Festivalului, preluate de la posturile TVR în format HD. 

Programul vernisajelor din EBienale:

Joi, 5 septembrie, ora 19.00, Atelier 0302020, Adrian Ilfoveanu, „Incendiaria Clamatoria“. 

Str. Sfânta Vineri nr. 11, Sector 3

Luni, 9 septembrie, ora 18.00, UNAgaleria, „Silver Linings“. Str. Budişteanu nr. 10, Sector 1

Marţi, 10 septembrie, ora 19.00, Galeria AnnArt, „Game“. Str. Mahatma Gandhi nr. 1

Miercuri, 11 septembrie, ora 19.00, Victoria Art Center, „Marotte“. Bucureşti, Calea Victoriei 12C

Joi, 12 septembrie, ora 18.00, Galeria Galateea

Calea Victoriei nr. 132, Sector 1, Bucureşti

Joi, 12 septembrie, ora 20.00, la Grand Cinema Digiplex, în Mall Băneasa, puteţi viziona proiecţia de filme scurte, selecţie a curatorului Daniel Djamo.

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani