CRONICĂ Visul unei nopţi de sâmbătă

Al doilea concert susţinut de faimoasa orchestră engleză Academia Saint Martin in the Fields, condusă chiar de cel care a înfiinţat-o în 1959, Sir Neville Marriner, a propus un inspirat program Mendelssohn.

Concertul a fost alcătuit din cele mai cunoscute lucrări ale lui Mendelssohn. Noaptea, fiind vorba despre ciclul concertelor midnight, a început cu cele patru acorduri sumbre ale Uverturii Ruy Blas, intonate cu mult dramatism de către excelentul compartiment al suflătorilor, urmate de intervenţiile metalice ale coardelor, într-un consens timbral care deja a declanşat imaginaţia celor care cunosc mai puţin textul lui Victor Hugo. Chiar dacă producţia mendelssohniană în sau pentru genul dramatic este una de tinereţe şi puţin cunoscută, ea evidenţiază un deosebit talent în trasarea portretelor sonore pe care le vizează. 

A urmat celebrul Concert pentru vioară în mi minor, op. 64 în interpretarea violonistului rus Boris Brovtsyn, aflat pentru prima dată în România. Pe podiumul Ateneului, temele lui au răsunat de nenumărate ori de-a lungul timpului, sub arcuşul unor violonişti intraţi deja în legendă... şi totuşi, Boris 

Brovtsyn a reuşit să readucă acel suflu plin de ardoare imprimat de şcoala lui David Oistrah, dublat de extraordinarele calităţi native ale solistului: muzicalitate desăvârşită şi uşurinţă tehnică; mâinile sale zburau pe vioară, deşi numai cunoscătorul ştie câtă tensiune şi energie este dirijată în degete pentru a stăpâni, la un asemenea grad, velocitatea şi presiunea arcuşului în vederea realizării delicatelor schimbări timbrale şi a fineţii pianissimo-ului. 

Boris Brovtsyn este un violonist care trăieşte intens fiecare sunet emis pe instrumentul său de mare calitate (la sonorité du violon est la sonorité du violoniste, spunea odată un mare luthier). Frazarea sa, de o mare subtilitate este  efectul îmbinării sensibilităţii cu ştiinţa de a sugera schimbări agogice fără a părăsi impulsul iniţial al fluxului muzical. 

Pe suprafaţa unei singure trăsături de arcuş, care uneori pare fără sfârşit, se petrec mai multe „evenimente“ care sunt realizate printr-o conducere inegală a vitezei acestuia, corelată cu presiunea şi cu vibrato. 

Un acompaniament de excepţie

Rezultatul este plastic, elegant şi extrem de expresiv. Finalul concertului, Allegro molto vivace cu prima temă scherzando, a evoluat cu bravură într-o perfectă suprapunere cu instrumentele de suflat, care îl însoţeau pe aceeaşi schemă ritmică dificilă. Pasajele figurate, perlate ale lui Brovstyn aruncau scântei în contrapunct cu tema a II-a, foarte lirică, a suflătorilor – moment absolut genial al construcţiei concertului. 

Toate cadenţele, de la cea mare, din partea I, la cele mai micuţe, integrate în text, s-au desfăşurat cu mare virtuozitate. Şi dacă nu fusese de ajuns, solistul a oferit un bis scris de compozitorul belgian Eugène Ysaÿe, Chant rustique, o temă cu variaţiuni din ce în ce mai complexe nu numai tehnic, dar mai ales muzical, motiv pentru solist să-şi demonstreze întreaga bravură pe un text aparţinător stilistic universului francez deosebit de rafinat. Pentru violonişti a fost „o seară magică“. Ca fost violonist, neobositul Sir Neville Marriner i-a asigurat un acompaniament de excepţie.

Partea a II-a a cuprins varianta vocal-simfonică integrală a suitei Visul unei nopţi de vară alcătuită din 7 părţi. Ca şi la prima uvertură, se fac auzite cele patru acorduri la suflători (poate fi deja un model preluat din anumite opusuri italiene), dar debarasate de tragism şi încărcate doar de mister. Ele vor însoţi mereu, mai mult sau mai puţin discret, întreaga desfăşurare imprimându-i un caracter ciclic. Ca şi în cazul unei opere, ne referim la genul dramatic: Uvertura creionează personajele şi prevesteşte desfăşurarea acţiunii. 

Orchestra condusă de Sir Neville Marriner a realizat cu deplină înţelegere conţinutul shakespearian, lumea feerică şi transparentă a zânelor, foşnetul frunzelor agitate de trecerea duhurilor, sau ghiduşiile lui Puck. Cu alte mijloace, Scherzo-ul rămâne pe domeniul fantasticului, la fel ca şi Nocturna marcată de somnul letargic al îndrăgostiţilor, nevinovate victime ale glumeţelor spirite. Sir Neville Marriner a vegheat la păstrarea acestui aer ireal, realizat printr-o orchestraţie timbral aerisită: de mai mult nici nu era nevoie, ansamblul mişcându-se cu implicare, echilibru şi precizie, aşa cum fac orchestrele engleze „de lux“. 

Corul de femei (instruit de dirijorul Iosif Ion Prunner) alături de substanţialele intervenţii ale celor două soliste, Irina Iordăchescu şi Maria Jinga, au fost deosebit de emoţionante în Bunte Schlange.  Celebrul Marş nupţial a izbucnit elegant, spumos, plin de distincţie, pentru ca în final atmosfera să se liniştească, să rămână pentru noi... într-adevăr, doar un vis în pragul echinocţiului de toamnă.