Aplauze pentru „Arcadia“
0Formaţia clujeană „Arcadia“ a cântat vineri la amiază la Conservator. Cvartetul a reuşit să cucerească importante premii în ţară şi străinătate, impunându-se pe plan internaţional.
Articol realizat de Corina Bura
Atunci când au pornit pe calea anevoioasă a unui exerciţiu în echipă, cum presupune alcătuirea şi menţinerea à la longue a unei formaţii de acest tip pe scenele de concert, muzicienii Anna Török – vioara I-a, Răsvan Dumitru – vioara a II-a, Traian Boală – violă şi Zsolt Török – violoncel au simţit că au maturitatea şi experienţa de a trăi o viaţă în cvartet. Se pare că au avut înţelepciunea de a accepta anevoiosul drum spre perfecţionare încununat de succes şi, iată, acum participă la acest grandios festival cu un program foarte interesant. Au ales lucrări valoroase, mai reduse ca întindere, tocmai pentru a cuprinde cât mai mult din spectrul componisticii contemporane româneşti şi nu numai.
Inspiraţi de poemele lui Pablo Neruda
Concertul de la UNMB, de vineri, de la ora 13.00 a prezentat mai întâi Mătasea şi Metalul – Torso pentru cvartet de coarde, lucrare scrisă de compozitorul Adrian Pop în 2011. Autorul mărturiseşte că a reluat teme inspirate de textul câtorva poeme de dragoste scrise de Pablo Neruda. Având drept matrice un ciclu de cinci lieduri concepute mai de mult, A. Pop realizează sonor imaginea unui trunchi sculptural, marmorean, aparţinând parcă epocii elenistice (din punct de vedere muzical, alcătuit cu multă economie de mijloace dar rafinat ipostaziate) ale cărui linii se topesc unele în altele, evidenţiind forţa – asimilată de către autor metalului – şi, în acelaşi timp graţia, liniilor corpului omenesc sugerată prin mătase. Plasticitatea travaliului muzical sugerează parcă strădania forţei acvatice, a mării – pe care instinctiv o legăm de Arkadia – în vederea redescoperirii unui artefact al Antichităţii. Toată această scriitură, marcată de un antagonism dinamic care uneori forţează audiţia, varietatea efectelor şi a timbrurilor, precum şi trecerile subtile de la „dur” spre spaţii eterate au fost extrem de frumos cizelate şi puse în valoare de către cei patru interpreţi.
Concertul a continuat cu Cvartetul nr. 7 scris de Anatol Vieru în 1987 – altă lucrare cu structură aparent monolitică, în care se foloseşte tehnica sunetelor recurente. Măiestria ansamblului a fost din nou mult solicitată datorită susţinerii din nou a unei dinamici desfăşurată pe extreme, ppp – fff, într-un spaţiu sonor care debutează brutal, cu crescendi urmaţi de prăbuşiri bruşte şi care, în secţiunea finală, se limpezeşte, se înseninează printr-un expresiv solo de violoncel. Instrumentiştii s-au lăsat pătrunşi de semnificaţia profundă a acestei muzici redându-i cu maturitate întregul tragism.
Linie melodică generoasă
Alcătuirea programului a adus relaxarea necesară prin lucrarea compozitorului german Martin Torp, Cantico delle creature, care este de fapt o prelucrare şi titlul părţii a III-a a Cvartetului nr. 2 – Sonnengesang, inspirat de textul Sfântului Francisc din Assisi. Cantico se regăseşte şi într-o adaptare pentru orchestră de coarde. Autorul foloseşte o gamă inepuizabilă de mijloace pentru a sugera întregul univers ornitologic, de la diferitele semnale ale zburătoarelor până la mişcările aripilor, iar interpreţii s-au lăsat şi ei antrenaţi de linia melodică generoasă pe care este construită mişcarea.
„Arcadia“ a revenit pe teritoriul românesc cu prezentarea unei prime audiţii, Transfigurare, aparţinând unui compozitor în plină afirmare, Dan Variu. Alcătuirea sonoră se înfiripă în jurul unui agregat armonic, care la rândul lui generează o dezvoltare motivică. Autorul simte totuşi nevoia încadrării evoluţiei acesteia într-un tipar ceva mai stabil făcând apel la o formă ABA. În această situaţie, fasciculele sonore, transparente, într-o continuă metamorfoză, au relevat omogenitatea şi unitatea ansamblului.
Semnificaţii profunde
În final, publicul s-a delectat cu sonorităţile pline de adâncă spiritualitate ale lucrării lui Sabin Păutza, Ludus Modalis, evident o aluzie la cunoscutul opus hindemithian (Ludus Tonalis). Stilemei BACH – pe care este construit de fapt întregul discurs – îi sunt ataşate şi alte moduri, care, toate, intră într-o fericită concordie datorită unor elemente structurale comune.
Cele trei părţi, Fantasia, Elegia şi Toccata în care domină tratările fugate, lasă câmp liber unei evoluţii rafinate a idiomurilor melodice şi ritmice extrase din folclorul autohton. Muzica lui Sabin Păutza şi a dăruiţilor săi interpreţi s-a desfăşurat cu graţie şi însufleţire pe aceste sonorităţi încărcate de adânci semnificaţii. În bis, Dansurile româneşti de Béla Bartók, prelucrate excelent de Dan Variu, au încheiat în aplauze vii acest moment al Festivalului.