Zgonea revine, după ce l-a numit pe Mihai Viteazul „colegul său“: „E un mare erou“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, şi-a cerut scuze, pe contul său de Facebook, pentru „afirmaţia nefericită“ în care s-a referit la Mihai Viteazul folosind sintagma „colegul meu“, el arătând că Mihai Viteazul este un mare erou al poporului român.

„Am făcut o afirmaţie nefericită astăzi, pentru care îmi cer scuze. Mihai Viteazu este un mare erou al poporului roman“, precizează Valeriu Zgonea pe Facebook.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a afirmat, astăzi, că domnitorul Mihai Viteazul este „colegul“ său, în contextul în care vorbea despre steagul steguiesc de mari dimensiuni arborat la Baraolt.

„Eu sunt din oraşul lui Mihai Viteazul. Dacă ei vor să ridice acolo steagul cu care au plecat cu colegul meu, Mihai Viteazul, acum câteva sute de ani să cucerească nişte drepturi împotriva ungurilor, pe mine nu mă deranjează. Eu nu privesc cu atâta ură această chestiune, sunt colegi de-ai mei care arborează steagul Real Madridului sau Barcelonei, nu văd care e problema“, a afirmat Zgonea.

Deşi jurnaliştii au încercat să îl abordeze din nou pentru a-l întreba dacă nu cumva a fost o eroare sau o glumă folosirea cuvântului „coleg“ despre Mihai Viteazul, Zgonea nu a mai răspuns întrebărilor, grăbindu-se să intre la şedinţa plenului Camerei, pe care o prezidează.

Un drapel secuiesc de mari dimensiuni va fi arborat, marţi, în centrul oraşului Baraolt (Covasna), la iniţiativa organizaţiei locale a Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT).

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică