Washington Post: Românii vor vedea că nu există o soluţie rapidă când vine vorba de erodarea democraţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Situaţia politică din România atrage atenţia presei internaţionale

„Relatările despre criza din Europa au tins să se concentreze pe problemele economice pe care le întâmpină Grecia şi alte guverne din cauza datoriilor, în timp ce prejudiciul politic tot mai mare adus instituţiilor şi democraţiei, este uneori trecut cu vederea. Dar în câteva ţări s-a produs o erodare alarmantă a consensului politic şi a echilibrului puterii constituţionale, conduse de populişti care exploatează nemulţumirea publică faţă de dificultăţile economice", scrie publicaţia americană Washington Post, într-un editorial intitulat "Mutările represive ale României", postat sâmbătă.

În acest sens, România este dată drept exemplu, publicaţia citată prezentând ultimele evenimente din ţară, care au dus la înlăturarea preşedintelui Traian Băsescu de la conducerea ţării şi la alarmarea oficialilor americani şi europeni.

„Ultimul exemplu este România, unde un nou premier de stânga a făcut presiuni pentru a înlătura orice control asupra Guvernului său, în timp ce încearcă să forţeze îndepărtarea din funcţie a preşedintelui ţării. Premierul Victor Ponta a alarmat alte guverne UE precum şi administraţia Obama, prin încercarea rapidă de consolidare a puterii“, scrie Washington Post.

Campania premierului Ponta, însă, nu s-a încheiat, arată publicaţia. Urmează alegeri generale în acest an, iar premierul a promis să anuleze măsurile dure de austeritate pe care România le-a îndurat din 2009, când ţara s-a văzut obligată să încheie un acord cu Fondul Monetar Internaţional. Deşi relativ eficient, programul de austeritate a provocat reacţia violentă a populaţiei şi demonstraţii de stradă, care au dus la căderea coaliţiei de centru-dreapta.

În ciuda promisiunilor pe care Victor Ponta le-a făcut interlocutorilor europeni, privind respectarea acordurile internaţionale ale României, inclusiv cel cu FMI, opinia pieţelor financiare după discursul premierului s-a reflectat în deprecierea semnificativă a monedei naţionale şi în creşterea costurilor de împrumut.

Mai devreme sau mai târziu, românii vor descoperi că, la fel ca în restul Europei, nu există o soluţie rapidă sau uşoară la problemele lor economice - mai ales atunci când vine vorba de scurt-circuitarea democraţiei“, conchide Washington Post.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț