Viorica Dăncilă: Îi cer preşedintelui să numească miniştri interimari imediat. Nu de îndată, pentru că am văzut ce înseamnă asta la preşedintele Iohannis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PSD Viorica Dăncilă a declarat miercuri seară că Opoziţia „fuge” de propria moţiune de cenzură şi că a demonstrat astăzi „că nu au numărul suficient de voturi” astfel încât aceasta să treacă. Premierul l-a atacat apoi pe preşedintele Klaus Iohannis şi i-a cerut să-i numească în funcţie pe miniştrii propuşi de PSD.


Viorica Dăncilă: Noi le-am oferit ocazia de a supune moţiunea la vot cât mai repede. Această stare de incertitudine şi instabilitate are efecte la nivelul întregii societăţi. Opoziţia fuge însă de moţiunea de cenzură. A demonstrat că nu au numărul suficient de voturi pentru moţiune. O demonstrează cele 194 de voturi exprimate astăzi în Parlament. Nu PSD trebuie să adune voturi, Opoziţia trebuie să vina cu 233 de voturi. Adevărul este că nu există aceste voturi. Această tărăgănare arată cât de tare îşi doresc să vină la guverne. Să înţelegem că pentru parlamentarii Opoziţiei România nu se construieşte în weekend. Nu erau cei din PNL cei care voiau ca sâmbăta să fie zi lucrătoare?

Să se uite acum în ochii votanţilor să le spună că în weekend nu mişcă niciun deget pentru soarta ţării. Nimeni nu vă mai poate crede că sunteţi în stare să guvernaţi această ţară. V-aţi arătat minimicia.

Vorbind de ipocrizie, daţi-mi voie să vă citez din motivarea CCR de astăzi privind blocajul preşedintelui Iohannis a miniştrilor.
Modul în care candidatul Klaus Iohannis se raportează la prevederile Constituţionale îngrijoarează.

Aşadar CCR dă dreptate guvernului. Preşedintele a încălcat flagrant Constituţia. Îi cer preşedintelui să numească miniştri interimari imediat. Nu de îndată pentru că am văzut ce înseamnă asta la preşedintele Iohannis

Să ia o scurt pauză de la poze, lansări de carte şi şedinţe de campanie şi să-şi aducă aminte că încă este preşedintele în funcţie şi că are obligaţii constituţionale pe care trebuie să le respecte”, a declarat premierul Viorica Dăncilă.

Curtea Constituţională (CCR) a publicat miercuri motivarea deciziei prin care îl obligă pe preşedintele Iohannis să îi numească de îndată pe Niculae Bădălău, Ioan Deneş şi Radu Oprea în fruntea ministerelor Energiei, Apelor, respectiv Mediului de Afaceri. În plus, şeful statului trebuie să o revoce „de îndată” pe Ana Birchall din funcţia de ministru al Justiţiei.

Tot astăzi, calendarul moţiunii a fost respins de plenul reunit al celor două Camere, aşadar moţiunea de cenzură nu va mai fi votată sâmbătă, aşa cum a stabilit iniţial PSD, ci săptămâna viitoare, cum a propus Opoziţia. PSD miza pe faptul că parlamentarii Opoziţiei vor lipsi sâmbătă din Bucureşti, deci moţiunea ar fi avut şanse mai mici să treacă.

Mai multe pentru tine:
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune
Ședință cu scandal la Parlament: „Cum se face că numai dumneavoastră angajați toate doamnele sexy la ANRE?”
Protest de proporții în Educație. Profesorii ies în stradă și amenință cu greva generală. Se cere demisia ministrului
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian