Violeta Alexandru a părăsit grupul PNL din Camera Deputaţilor. Fostul ministru al Muncii este a 16-a persoană care pleacă în ultimele zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Inquam Photos. George Calin

Violeta Alexandru, fost ministru al Muncii în Cabinetul Orban, s-a alăturat liberalilor care au părăsit grupurile parlamentare ale partidului. Susţinătoare a fostului preşedinte PNL, aceasta şi-a anunţat miercuri demisia din grupul liberalilor de la Camera Deputaţilor.

„Mi se pare incredibil că PNL nu merge cu o propunere de premier la Cotroceni, aşa ceva mi se pare o palmă dată alegătorilor noştri, care ne-au votat anul trecut. Mi se pare de neacceptat că mergem să stăm jos să discutăm cu PSD-ul pe care l-am hulit atâţia ani, în frunte cu cel care acum este preşedintele PNL, Florin Cîţu, şi care se lăuda că şi-a făcut o întreagă campanie în spaţiul public de adversar al PSD”, a declarat Violeta Alexandru. 

Violeta Alexandru a criticat actuala conducere a Partidului Naţional Liberal, spunând că este un haos”, care se simte şi în grupul parlamentar al deputaţilor PNL.

„Noi, în loc să discutăm despre chestiuni pe care le-am promis oamenilor, de exemplu să discutăm profesionist situaţia pensiilor speciale, în condiţiile în care în primăvara acestui an se decisese că trei colegi de-ai noştri, liberali, vor lucra pentru a ajunge la o formă legislativă constituţională pe care să o putem suspune la vot. Mi se pare incredibil că în loc să ne preocupe să găsim soluţii la criza pandemică, mai ales în ceea ce priveşte tratarea oamenilor, noi avem de făcut jocuri cu PSD, când, de fapt, soluţia pentru a guverna corect România este la îndemâna noastră şi anume refacerea coaliţiei cu USR şi UDMR”, a mai declarat aceasta. 

Ludovic Orban a dat startul demisiilor din grupurile parlamentare ale PNL, după ce a demisionat din grupul de la Camera Deputaţilor. După el, alţi 15 parlamentari au părăsit, până în prezent, grupurile liberale din Parlament şi au devenit neafiliaţi. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!