VIDEO PSD şi Dosarul Revoluţiei: „Este o ruşine pentru noi şi este o batjocură la adresa celor care s-au sacrificat”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Iliescu ajunge la Parchetul General pentru audieri în Dosarul Revoluţiei, în mai 2018. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Pe 8 aprilie, procurorul general al României, Augustin Lazăr, a anunţat trimiterea în judecată a Dosarului Revoluţiei. În dosar apar drept inculpaţi fostul preşedinte Ion Iliescu, Gelu-Voican Voiculescu şi generalul Iosif Rus, pentru infracţiuni împotriva umanităţii. Am întrebat membrii PSD ce părere au despre înaintarea dosarului către instanţă şi dacă cei inculpaţi sunt sau nu vinovaţi.

„Trebuia să găsim vinovaţii pentru Revoluţia Română în anul 1990. După 30 de ani... Sunt curios cum o să găsească vinovaţii, cine a tras în 1989 după 30 de ani. Mi se pare aşa o chestie hilară, şi mai mult decât atât, ca un torţionar nenorocit să fie cel care să facă dosare unor oameni care, nu ştim, au fost, n-au fost în Revoluţie, dar ăla a fost torţionar care a ţinut oamenii, aţi văzut toţi cum au ţinut, în ce poziţii şi ce teroare îi ţineau. Este o chestie care e o palmă dată în primul rând nouă revoluţionarilor, dar şi Revoluţiei Române” a declarat deputatul PSD Cătălin Rădulescu, care crede, ca şi colegii săi din PSD, că dosarul este doar un joc de imagine.

Cel mai dur a fost senatorul Şerban Nicolae: „Nu, este o mizerie ce au făcut procurorii militari şi o dezonoare pentru faptul că încă poartă haina militară.Tot ansamblul este o ruşine pentru noi şi este o batjocură la adresa celor care s-au sacrificat.”

Mai puţin darnic la vorbe a fost deputatul Eugen Nicolicea, care subliniază că fapta nu era prevăzută în Codul Penal la producerea ei: „Inculparea este pe o faptă care la data producerii nu era prevăzută de legea penală, crimele împotriva umanităţii au fost introduse în 2014.”

Deputatul PSD Nicolae Bacalbaşa vine cu o teorie conspirativă: „ Dosarul Revoluţiei este un lucru hotărât la Malta de câtre americani şi Gorbaciov. Ion Iliescu era de fapt în povesta asta băiat de mingi. Marja lui de decizie reală, pe care acum după 30 de ani începem să o cunoaştem, era relativ mică.”

De aceeaşi părere este şi deputatul Cătălin Rădulescu care garantează pentru nevinovăţia lui Ion Iliescu:„ Eu am încredere că domnul Iliescu n-a făcut nimic din ce spun procurorii aceştia. Am stat cu dânsul în Revoluţie şi ştiu că nu este aşa.”

Vinovatul pentru acest dosar pare să fie doar procurorul general Augustin Lazăr:„ Dacă cel care conduce Parchetul General, respectiv domul Lazăr, are nişte probleme clare de moralitate, de conduită, nu cred că el este cel mai credibil să ne dea lecţii şi să spună ce este de făcut”, a precizat Florin Iordache, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor.

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO