VIDEO Grigore Cartianu, la Adevărul Live, despre afirmaţia lui Băsescu: „Nu femeia romă trebuie să se simtă jignită, ci femeia manager“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jurnalistul Grigore Cartianu a analizat la „Adevărul Live“ declaraţiile făcute de Traian Băsescu la o întâlnire cu femeile de succes organizată de revista Business Woman. Declaraţiile preşedintelui despre ”femeia romă” şi ”femeia manager” i-au adus acuzaţii diverse, printre care cele de ”misoginism”, ”discriminare etnică” şi ”discriminare de clasă”.

Principalele declaraţii:

Despre protestul mamelor din faţa Palatului Cotroceni.

Dacă femeia manager este afectată, are tot dreptul să protesteze. După discursul lui Băsescu, nu femeia romă trebuie să se simtă jignită, ci femeia manager. Inclusiv femeia romă manager!

În privinţa evoluţiei demografice pe termen lung, îngrijorarea este majoră în mintea unei mari părţi a populaţiei. Da, şi eu sunt îngrijorat, nu de faptul că ţiganii vor fi mai mulţi, ci dacă va creşte numărul cerşetorilor şi infractorilor. Dacă asta va avea legătură cu o etnie sau cu o alta, depinde numai de statul român, de felul în care va înţelege să-şi educe şi să-şi integreze toate zonele sociale, inclusiv unele grupuri minoritare. 

ONG-urile ar face bine să-i ajute pe romi să aibă un procent de infracţionalitate mai mic. Nu aş vrea să văd că jumătate din populaţia României cerşeşte la cealaltă jumătate.

Nu e o ruşine să aparţii niciunei etnii. Cerşetoria mi se pare ceva îngrozitor. 

A fost un consilier local prin Ardeal care a spus să fie sterilizate femeile rrome. Asta e cu adevărat inacceptabil. E de-a dreptul nazism.

Despre natalitate:

Pe de o parte, ne plângem că femeile nu fac copii, pe de altă parte le acuzăm că stau prin concedii de maternitate. 

Dacă vrei să le convingi pe femei să facă copii, dă-le ceva. Mamele trebuie stimulate.Trebuiau politici ale statului de încurajare a natalităţii.

Despre USL:

În USL sunt prăpăstii importante.PC este un apendice mărunt şi neglijabil la USL. PC este sub 1%, în schimb, Antena 3, face 6-7%. Referendum este bun când le convine şi rău când nu le convine. Este stupid ca Ponta, Antonescu şi Gâdea, prin Gâdea se înţelege Voiculescu, să pistoneze pe un referendum invalidat de CCR şi să ignore un referendum recunoscut de CCR, cum este cel din 2009.

La Antonescu văd această demagogie dusă la extrem, la omul acesta aproape că nu mai ai ce alege politic. Ponta trebuie să se manifeste ca un om politic responsabil şi atunci când doarme, nu numai atunci când se întâlneşte cu Barroso.

De la Crin Antonescu nu aştept nimic. De la Victor Ponta aştept ziua în care va spune: "Dragi români, îmi cer scuze pentru criza politică din 2012." Dacă nu a putut spune atunci, o poate face la un an distanţă. Apreciez, totuşi, că Victor Ponta este mai responsabil faţă de 2012.

PNL a ajuns un partid al borfaşilor. Are o largheţe incredibilă de a-şi promova penalii. PSD este mai atent din acest punct de vedere.

Despre scandalurile din fotbal:

Mircea Sandu a crezut că poate face orice. Este de 24 de ani în fruntea FRF. Ştiţi câţi ani de conducere avea Ceauşescu când a fost împuşcat? 24! Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir au crezut că sunt stat în stat, că au numai legile lor fotbalistice. Cei doi trebuie să aducă bani de acasă pentru că au desfiinţat un club, Universitatea Craiova.

 În procesul cu Becali, a fost condamnat şi Piţurcă, cu suspendare. S-ar putea ca UEFA s-l suspende pe Piţurcă. 

Avem un fotbal ultrapenal. Avem patroni de club anchetaţi penal. Anchetat penal şi condamnat este George Copos. Avem penali în fotbal de te doare mintea. Dacă ei au văzut că Dragomir îşi permite orice, de ce să nu facă şi ei la fel. 

Fotbalul polonez a trecut prin două valuri de mari arestări. Au fost 5-6 cluburi retrogradate într-un an. Bulgaria, în 1997, s-a prăbuşit complet, a dat faliment, de nu mai mergea nici trenul. Se scumpea pâinea de trei ori de dimineaţa până seara. N-a avut încotro, a trebuit să o ia de la zero, sub consiliere germană. Noi nici nu ne-am prăbuşit, dar nici bine nu am dus-o. Era mai bine să dăm faliment şi să reconstruim totul pe baze sănătoase.

Din păcate, noi nu mergem nici pe modelul polonez în sport, nici pe cel bulgăresc în politică. În loc să tăiem în carne vie, ducem boala pe picioare. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”