VIDEO Cum se redistribuie mandatele: două animaţii explicative ale întregului proces
0Adevărul continuă serialul „De ce să merg la vot?” cu un articol în care legea electorală este explicată pe înţelesul tuturor. Pentru că, în actuala configuraţie a procesului legislativ, fiecare vot contează. La propriu.
Legea electorală pentru alegerea Parlamentului, adoptată în 2008, se află în faţa celui de-al doilea test. Actuala lege e ca un malaxor în care intră buletine de vot şi din care ies mandate de parlamentar. Însă mecanismele acestei proceduri, deşi vechi de patru ani, încă sunt greu de descifrat.
În loc să scadă, Parlamentul înfloreşte
Principiul după care se vor desfăşura alegerile de pe 9 decembrie este cel al votului uninominal mixt. Adică votul are o componentă a reprezentării directe şi una a reprezentării proporţionale a partidelor în Parlament, în funcţie de rezultatele obţinute la nivel de judeţ şi în ţară. Norma de reprezentare, cea după care se trasează şi graniţele colegiilor uninominale, este de un deputat la aproximativ 70.000 de locuitori, şi un senator la aproximativ 160.000 de locuitori.
Pentru stabilirea numărului de viitori parlamentari se ţine cont de rezultatul ultimului recensământ al populaţiei. În cazul de faţă, se va ţine cont de numărul de locuitori din 2002 (21.680.971 de locuitori), pentru că datele recensământului de anul trecut nu au fost încă oficializate. Rezultatele provizorii arată totuşi că populaţia stabilă a României este de 19.043.767. Ceea ce înseamnă că vor exista aproximativ 53 de parlamentari (37 de deputaţi şi 16 senatori) care nu au fizic pe cine reprezenta.
Colegiu mic vs. Colegiu mare
De asemenea, având în vedere prevederile legale ce ţin de trasarea pe hartă a colegiilor, vor exista colegii cu un număr mai mare de locuitori decât altele. Având în vedere că la repartizarea finală a mandatelor, numărul total de voturi obţinute de un candidat este cel care primează, şi nu procentele, articolul 11 din Legea Votului Uninominal face diferenţa:
În cadrul unei circumscripţii electorale, delimitarea colegiilor uninominale se face astfel încât mărimea acestora, calculată în numărul de locuitori, să fie de aşa natură încât cel mai mare colegiu să fie cu cel mult 30% mai mare decât cel mai mic colegiu. Art. 11 (2) din legea votului uninominal (L35/2008)
Astfel, un candidat care strânge 49% dintre voturi într-un colegiu mic, care tradus în cifre înseamnă 5000 de voturi, va pierde în faţa unui competitor care adună doar 30% (6000 de voturi) dintre opţiunile electoratului dintr-un colegiu mare.
Cine merge direct în Parlament?
După numărătoarea finală a voturilor, urmează procesul prin care se atribuie mandatele. În primul rând, candidaţii care îşi câştigă colegiul cu majoritate de voturi (50%+1), merg direct în Parlament, cu condiţia să aparţină unui competitor electoral (partid, alianţă politică sau electorală) care a întrunit pragul electoral. De altfel, e singura şansă a candidaţilor independenţi de a ajunge în Legislativ. 50%+1 dintre voturile dintr-un colegiu scutesc orice înscris în cursa electorală de emoţiile redistribuirii mandatelor.
Pragul electoral în cazul partidelor, alianţelor politice sau electorale sau organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale este, atât pentru Senat, cât şi pentru Camera Deputaţilor de 5% din totalul voturilor valabil exprimate în toate circumscripţiile electorale.
Misterul redistribuirii mandatelor
După ce candidaţii aleşi uninominal şi-au făcut bagajul şi au luat drumul Casei Poporului, urmează complicatul proces al redistribuirii mandatelor. Această etapă este necesară pentru a asigura componenta reprezentării proporţionale a partidelor în Parlament, în funcţie de rezultatele obţinute în fiecare judeţ şi în ţară. Pentru că, potrivit legii, fiecare partid care depăşeşte pragul electoral trebuie să fie reprezentat proporţional în Parlament.
Sigur că o lege, oricare ar fi ea, are avantaje şi dezavantaje. Dezavantajul este că vor fi colegii în care oameni de pe locul doi vor intra în Parlament în locul celor care au obţinut mai multe voturi. Dar lumea trebuie să ştie că per ansamblu există reprezentativitate. Dorin Jurcan, unul dintre iniţiatorii legii, senator PDL
Urmează etapa redistribuirii mandatelor la nivel judeţean. Acum se stabilesc practic câte mandate i se cuvin fiecărui competitor electoral într-o circumscripţie electorală. Acest lucru se face prin stabilirea coeficientului electoral de circumscripţie:
Coeficient =
circumscripţie numărul de colegii dintr-un judeţ
Acest coeficient foloseşte la stabilirea numărului de mandate acordate într-un judeţ fiecărei formaţiuni care a depăşit pragul electoral. Pentru a ajunge la acest număr, se împarte numărul total de voturi strânse de toţi candidaţii unui partid dintr-un judeţ la coeficientul de circumscripţie. De exemplu, după prima fază a redistribuirii, putem avea următoarea situaţie:
Candidaţii partidului X din judeţul Alba au adunat la un loc 20.000 de voturi. Coeficientul electoral al judeţului Alba (calculat după formula explicată mai sus) este 10.000. Rezultă că partidului X i se cuvin în judeţul Alba două mandate în prima fază a redistribuirii. Asta nu înseamnă că partidul X nu mai poate primi mandate în a doua fază a redistribuirii, cea de la nivel naţional.
Voturile rămase, adică cele neutilizate sau inferioare coeficientului electoral, precum şi mandatele ce nu au putut fi repartizate de biroul electoral de circumscripţie se reportează către Biroului Electoral Central (BEC), pentru a fi repartizate centralizat în a doua etapă, la nivel naţional.
Alegeri ca în 1878
În această etapă se decide câte mandate se acordă fiecărui partid dintre cele rămase nealocate la nivel judeţean. Acest lucru se face prin metoda d'Hondt. Este probabil cea mai cunoscuta metoda de distribuire a mandatelor, elaborată de juristul şi matematicianul belgian Victor d'Hondt în 1878. Metoda are la bază „principiul celei mai puternice medii” şi practic avantajează partidele mari, care au cel mai mare număr de voturi obţinute în toată ţara.
După această etapă se poate ajunge la situaţia ipotetică în care candidaţilor partidului X trebuie să li se distribuie, pe lângă mandatele primite la nivel judeţean, încă treizeci de mandate în toată ţara, partidul Y încă 25 de mandate, iar partidului Z încă 12 mande. Pentru a vedea exact în ce circumscripţii îşi vor împărţi partidele mandatele rămase:
Se împarte numărul voturilor neutilizate din fiecare judeţ, la numărul total al acestor voturi valabil exprimate rămase neutilizate la nivel naţional. Rezultatul astfel obţinut pentru fiecare circumscripţie electorală se înmulţeşte cu numărul de mandate cuvenite partidului. Datele obţinute, calculate cu 8 zecimale, se ordonează descrescător la nivelul ţării şi separat descrescător în cadrul fiecărei circumscripţii electorale. Art 48, (7), a) din legea votului uninominal
Legea are în acest punct un limbaj pur matematic, care însă se poate transcrie în felul următor: repartizarea mandatelor în ţară se face pe baza rezultatelor fiecărui partid, în fiecare judeţ, fără a fi ignorate rezultatele obţinute la nivel de ţară.
21% vot uninominal
Până în 2008, votul pentru alegerile parlamentare se făcea pe binecunoscutele „liste” propuse de partide. Astfel că în Parlament au ajuns fie „baronii locali”, fie persoane total necunoscute publicului, ceea ce a dus la scăderea încrederii românilor în instituţia Parlamentului.
Decredibilizarea partidelor a făcut ca procentul celor prezenţi la vot în cadrul alegerilor parlamentare din 28 noiembrie 2004 să fie de 58,93%. În 2008, un grup de 17 parlamentari a iniţiat legea votului uninominal, care oferea posibilitatea alegătorilor să voteze omul, nu partidul. Printre iniţiatori se află actualul prim-ministru, Victor-Viorel Ponta sau preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. În expunerea de motive, parlamentarii au arătat că „introducerea votului în cadrul colegiilor uninominale va duce, fără îndoială, la o mai mare apropiere dintre cetăţean şi reprezentantul acestuia în corpul legiuitor, ducând, totodată la îmbunătăţirea semnificativă a imaginii Parlamentului şi la creşterea autorităţii acestuia.”
Potrivit unui studiu al Institutului de Politici Publice (IPP), publicat în 2009, prezenţa la vot, indiferent de tipul scrutinului (fie alegeri locare, prezindenţiale sau referendum), a fost în continuă scădere începând cu primele alegeri libere din 1990 (prezenţă de 86%) şi culminând cu alegerile europarlamentare din 2007 (aproximativ 29% prezenţă). Cauzele principale ale scăderii interesului cetăţenilor pentru vot, determinate de IPP, sunt „pierderea credibilităţii partidelor” şi „calitatea politicienilor promovaţi de partide şi incapacitatea lor de a se angaja în proiecte politice care să marcheze conştiinţa publică”.
Deşi introducerea votului uninominal a fost mobilul modificării sistemului electoral, rezultatele au relevat că doar 21% dintre senatori şi 26% dintre deputaţi au intrat în Parlament prin vot direct (întrunind peste 50% din sufragiile exprimate), în vreme ce restul candidaţilor au beneficiat de un sistem de redistribuire, fiind astfel posibil ca un candidat care a întrunit 16.000 de voturi în favoarea sa să nu intre în Parlament, în timp ce alţi candidaţi să obţină mandate cu doar 1.000 de voturi sau chiar 34.