Analiză Victor Ponta: Zona euro este iar în recesiune. Trebuie să ne îndreptăm către celelalte pieţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prim-ministrul României, Victor Ponta. FOTO: presidency.ro

Prim-ministrul României, Victor Ponta, a afirmat joi seară, în cadrul unei vizite la Botoşani, că România va trebui să se îndrepte spre noi pieţe din lume, nu doar cele europene, în contextul în care „zona euro este iar în recesiune“, informează Agerpres.

„Europa azi a primit o veste proastă: zona euro este iar în recesiune. Şi vorbim de motoarele Europei, de Germania, de Franţa, de Italia. Şi asta înseamnă că România mai puţin va reuşi să îşi menţină ritmul de creştere economică şi de creare de locuri de muncă, doar pe piaţa europeană. Trebuie să ne îndreptăm către celelalte pieţe, către Turcia, către China, către zona asiatică, către Africa“, a precizat Victor Ponta, citat de Agerpres.

Liderul de la Palatul Victoria a punctat şi faptul că pe termen scurt, dar şi pe termen mediu, Rusia nu poate fi luat în calcul ca şi partener comercial al României: „Toate relaţiile economice dintre Europa şi Rusia vor merge din prost în mai prost, din rău în mai rău şi asta va influenţa economia Germaniei şi a celorlalte ţări“, a adăugat prim-ministrul României.

Victor Ponta a comentat şi declaraţiile de joi ale preşedintelui Traian Băsescu care a suţinut că România este în recesiune. „Când vorbim de economie, mizeriile lui Băsescu nu cred că sunt importante. Trebuie să le spunem oamenilor cum stăm. Pe primul semestru 2014, faţă de primul semestru 2013, avem o creştere 2,6%. Important e altceva: că avem 150.000 de locuri de muncă în plus şi că avem încasări bugetare şi pe fonduri europene“, a precizat liderul de la Palatul Victoria.

Anterior, Victor Ponta postase un mesaj referitor la acest lucru şi pe contul de Facebook: „Datele oficiale confirmă vestea bună – România continuă creşterea economică! Cu +2,6% faţă de semestrul similar de anul trecut, cu +9,1% creştere industrială şi în graficul creşterii de minim +2,5% pentru acest an. Avem în continuare una dintre cele mai solide creşteri din UE. Este ca şi când mergeam cu maşina cu 130 de kilometri la oră şi acum mergem cu 100 de kilometri la oră – dar mergem tot înainte!“.

Economia României a crescut cu 2,6% în primul semestru al acestui an comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, dar, din punct de vedere scriptic, ţara noastră a reintrat în recesiune tehnică după ce în trimestrul al doilea a înregistrat cea mai mare scădere economică din întreaga Uniune Europeană, de 1% faţă de primele trei luni din an, iar datele pe primul trimestru au fost revizuite negativ, de la o creştere de 0,2% la o scădere de 0,2%.

Mai multe pentru tine:
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie